Arătasem aici cum ne introduce Shogun în designul, arhitectura și peisagistica domestică în Japonia sec al XV-lea.
Este foarte interesant cum 500 de ani mai târziu multe dintre elementele de atunci s-au perpetuat cel puțin la nivel conceptual. Ușile glisante, panourile mari cu cercevele, dormitul la sol, lumina indirectă plasată strategic prin încăpere, texturile naturale, mult lemn etc.
Dacă-n Shogun avem acces în casele aristocraților, în Earthquake Bird intrăm locuințe japoneze urbane ale clasei de mijloc. Filmul e o pasăre rară (pun intended) și-l recomand din toată inima pentru mistery drama de calitate, trecută pe sub radarul premiilor sau a succesului de box office, însă dincolo de asta e o plăcere să analizezi formele de locuire ale vremii, din care putem împrumuta multe și astăzi. Interioare bogate în personalitate, inteligente ca funcție și fermecătoare ca lumină și texturi. O adevărată inspirație. Tonashimu!
Dacă nu arată imaginea asta ca rutina perfectă de dimineață!
Sfeștnic on point
Uscătorul de vase din spate e unul pe care n-aș încerca să-l ascund de pe blat
Mânerele alea de frigider sunt grozave
Partițiile sunt mai puțin ziduri și mai mult uși glisante cu rame din lemn și gemulețe de sticlă
Prin ferestre cu cercevele orice lumină , fie ea naturală sau artificială, creează o dantelărie de umbre. A se observa pereții acoperiți cu material textil, una dintre multele reminiscențe ale Japoniei vechi.
Dormitul la sol a încurajat folosirea textilelor pe podea, care împreună cu textilul de pe pereți creează o atmosferă foarte primitoare.
Acest ceas cool
Lămpile arată mai degrabă a lampioane cu lumină foarte caldă
Definiția la cozy e imaginea asta
Divizarea între holului de intrare și restul locuinței se face printr-un perete decorativ sub forma unor zăbrele din lemn, care lasă lumina să pătrundă într-un loc care altminteri ar fi întunecos
Tablourile de pe pereți completează schema cromatică din locuință, iar tematica vegetală acompaniază plantele reale din casă
Perdelele din franjuri de lemn/plastic au fost la modă și-n România, însă le asociez cu un haos românesc sadea, care aduce la un loc kistch-ul și personalitatea noastră spumoasă. Am cumva drag de ele dacă sunt din materiale naturale și cred că pot fi readuse în discuție într-o nouă interpretare.
Interiorul acesta aparține personajului principal, expat stabilit în Japonia, deci o locuință modestă, dra o locuire de calitate. Poate sunteți curioși cum arată pe din afară.
Trebuie să recunosc că așa arată o locuire de calitate, cu oameni care au suficient spațiu să doarme, să mănânce, să gătească, să se spele, să trăiască. În cartiere dominate de clădiri cu regim de înălțime mică, cu balcoane comune care cresc șansele interacțiunii, cu scări de urgență ușor de accesat dacă vine un cutremur (Japonia e brăzdată de cutremure periodic și a construit cu acest lucru în minte), cu plante pe lângă bloc și o curățenie generală.
Dacă tot am ieșit afară, iată câteva imagini din afara intimității locuinței personale.
Un restaurant cu noodles. A se observa armonia dintre patternurile diferite din lemn și simplitatea siganilisticii. Iar amfora aia din lut, care e ghiveci pentru niște plănturțe minuscule e un testament vizual atât de clar despre cât de filozofic abordează japonezii inclusiv decorul.
Un caz interesant în care lambriul e în partea de sus, iar vopseaua în partea de jos. De regulă, noi facem invers. Dacă facem. Deoarece lambriul de lemn e considerat demodat. Poate fi, dar ca orice trend din trecut, el poate fi recontextualizat într-o manieră contemporană, care să transceadă trendurile.
Vă rog să observați bordurile perfect conturate.
O secție de poliție, care n-a scăpat de revoluția neoanelor.
Dar să intrăm și-n casa unui nativ. Începem cu artistul modest, care stă-n ceva ce pare mai degrabă un container.
Dar dacă modestia unui artist fotograf nu vă inspiră, poate o face locuința mai serioasă a unei native care are se bucură de luxul unei case.
O privire interesantă putem arunca și la design-ul unui retreat de munte, care m-a făcut să-mi dorecs o mică teleportare.
N-are legătură cu subiectul, dar Alicia Vikander merită puțină atenție specială. E un star crush al meu de când am văzut-o prima oară în Testament of Youth (cu Kit Harrington aka John Snow, care tot rol de erou de război juca și pe-acolo). Așadar, cu aplauze și pentru acest rol:
Earthquake Bird poate fi vizionat pe Netflix.
L-am descris în 3 fraze în lista de recomandări de aici.
Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.
Arătasem aici cum ne introduce Shogun în designul, arhitectura și peisagistica domestică în Japonia sec al XV-lea.
Este foarte interesant cum 500 de ani mai târziu multe dintre elementele de atunci s-au perpetuat cel puțin la nivel conceptual. Ușile glisante, panourile mari cu cercevele, dormitul la sol, lumina indirectă plasată strategic prin încăpere, texturile naturale, mult lemn etc.
Dacă-n Shogun avem acces în casele aristocraților, în Earthquake Bird intrăm locuințe japoneze urbane ale clasei de mijloc. Filmul e o pasăre rară (pun intended) și-l recomand din toată inima pentru mistery drama de calitate, trecută pe sub radarul premiilor sau a succesului de box office, însă dincolo de asta e o plăcere să analizezi formele de locuire ale vremii, din care putem împrumuta multe și astăzi. Interioare bogate în personalitate, inteligente ca funcție și fermecătoare ca lumină și texturi. O adevărată inspirație. Tonashimu!
Dacă nu arată imaginea asta ca rutina perfectă de dimineață!
Sfeștnic on point
Uscătorul de vase din spate e unul pe care n-aș încerca să-l ascund de pe blat
Mânerele alea de frigider sunt grozave
Partițiile sunt mai puțin ziduri și mai mult uși glisante cu rame din lemn și gemulețe de sticlă
Prin ferestre cu cercevele orice lumină , fie ea naturală sau artificială, creează o dantelărie de umbre. A se observa pereții acoperiți cu material textil, una dintre multele reminiscențe ale Japoniei vechi.
Dormitul la sol a încurajat folosirea textilelor pe podea, care împreună cu textilul de pe pereți creează o atmosferă foarte primitoare.
Acest ceas cool
Lămpile arată mai degrabă a lampioane cu lumină foarte caldă
Definiția la cozy e imaginea asta
Divizarea între holului de intrare și restul locuinței se face printr-un perete decorativ sub forma unor zăbrele din lemn, care lasă lumina să pătrundă într-un loc care altminteri ar fi întunecos
Tablourile de pe pereți completează schema cromatică din locuință, iar tematica vegetală acompaniază plantele reale din casă
Perdelele din franjuri de lemn/plastic au fost la modă și-n România, însă le asociez cu un haos românesc sadea, care aduce la un loc kistch-ul și personalitatea noastră spumoasă. Am cumva drag de ele dacă sunt din materiale naturale și cred că pot fi readuse în discuție într-o nouă interpretare.
Interiorul acesta aparține personajului principal, expat stabilit în Japonia, deci o locuință modestă, dra o locuire de calitate. Poate sunteți curioși cum arată pe din afară.
Trebuie să recunosc că așa arată o locuire de calitate, cu oameni care au suficient spațiu să doarme, să mănânce, să gătească, să se spele, să trăiască. În cartiere dominate de clădiri cu regim de înălțime mică, cu balcoane comune care cresc șansele interacțiunii, cu scări de urgență ușor de accesat dacă vine un cutremur (Japonia e brăzdată de cutremure periodic și a construit cu acest lucru în minte), cu plante pe lângă bloc și o curățenie generală.
Dacă tot am ieșit afară, iată câteva imagini din afara intimității locuinței personale.
Un restaurant cu noodles. A se observa armonia dintre patternurile diferite din lemn și simplitatea siganilisticii. Iar amfora aia din lut, care e ghiveci pentru niște plănturțe minuscule e un testament vizual atât de clar despre cât de filozofic abordează japonezii inclusiv decorul.
Un caz interesant în care lambriul e în partea de sus, iar vopseaua în partea de jos. De regulă, noi facem invers. Dacă facem. Deoarece lambriul de lemn e considerat demodat. Poate fi, dar ca orice trend din trecut, el poate fi recontextualizat într-o manieră contemporană, care să transceadă trendurile.
Vă rog să observați bordurile perfect conturate.
O secție de poliție, care n-a scăpat de revoluția neoanelor.
Dar să intrăm și-n casa unui nativ. Începem cu artistul modest, care stă-n ceva ce pare mai degrabă un container.
Dar dacă modestia unui artist fotograf nu vă inspiră, poate o face locuința mai serioasă a unei native care are se bucură de luxul unei case.
O privire interesantă putem arunca și la design-ul unui retreat de munte, care m-a făcut să-mi dorecs o mică teleportare.
N-are legătură cu subiectul, dar Alicia Vikander merită puțină atenție specială. E un star crush al meu de când am văzut-o prima oară în Testament of Youth (cu Kit Harrington aka John Snow, care tot rol de erou de război juca și pe-acolo). Așadar, cu aplauze și pentru acest rol:
Earthquake Bird poate fi vizionat pe Netflix.
L-am descris în 3 fraze în lista de recomandări de aici.
Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.
Shogun e un anti-war war epic. Nu face abuz de scene grotești cu capete tăiate, ci îți arată în scene puține, dar de impact, adevăratul efect distrugător al războiului generat de lupta pentru putere. Deși plasat în Japonia anilor 1600, relevanța subiectului e tulburătoare. Pare că războiul și vremurile în care imperialismul și politica celui puternic prevalează, a revenit pe agenda globală. Vremuri ce le credeam apuse au revenit, în alte forme, dar cu același miez. Pare că trăim un vis urât. Și tot în vis ai impresia că ești și în Shogun, deoarece arată într-un fel anume, straniu, greu de plasat în indexul de imagini cu care suntem obinșuiți.
Estetica asta nu e degeaba. Are un rol esențial în a comunica atât starea interioară a personajelor cât și dinamica exterioară dintre ele. Și mai are rolul de te teleporta într-o atmosferă foarte specifică, pe care o vei putea identifica cu universul Shogun mult timp de acum încolo. 
Spuneam în Newsletter că primul meu contact cu celebrul roman al lui James Clavell a fost întrerupt brusc în al doilea an de liceu, când proful de română (un personaj celebru în sine în lumea noastră de la Colegiul Național 
