Dacă ai cont pe platformele META (Instagram, Facebook) e o idee bună să reții câteva aspecte. Hai să numim treaba asta kit de siguranță. Desigur, în sistemele autoritare, metodele de protecție ale individului sunt limitate și modelate de sistem. Așa e și în acest caz. Giganții tech ne oferă ei înșiși niște metode, însă realitatea e că depindem de hazardul provocat de mașinării, cu support uman puțin sau deloc.
CONTEXT
Meta mi-a dezactivat 6 pagini de Instagram în cascadă. Adică tot ce aveam:
– pagina mea principală @zavatos
– pagina de muncă (portofoliu) @zavatos.archive
– două proiecte separate
– o pagină de backup @zavatos.oaianeagra făcută după ce mi-au dat @zavatos jos
– un cont privat ce-l foloseam ca jurnal vizual
Totul a pornit de la una dintre paginile secundare, pe care Meta a suspendat-o pe motive de “Integrity Issues”. N-am știut ce înseamnă asta, că nu-ți explică exact, dar îmi sugera în detalii că pagina mea ar fi falsă. Ceea ce era fals :)). Îs om real cu ochi și degete. Așa că le-am trimis ce mi-au cerut: acte de identitate și date biometrice (filmare cu fățăul meu). AI-ul mi le-a respins imediat, atât buletin, pașaport, cât și mirobolanta mea sfeclă. Apoi robotul mi-a trimis foarte casual un mail că mi-a dezactivat contul. “Permanently Disabled”.
La două zile după după ce mi-au suspendat pagina asta secundară, m-am trezit fără @zavatos. Tot din motive de “Integrity issues”, dar de data asta la detalii nu mai sugera direct că sunt cont fals, ci că încerc să mă fofilez de la sancțiunile lor folosind alte pagini. Adică că-s un bot care folosește alte pagini de bot. Zavabot 😄 @zavatos e primul meu cont, făcut acum peste 11 ani. Robotului nu i-a păsat. Orice încercare de a recupera contul a eșuat. Documente respinse, “Permanently Disabled”.
După câteva zile am încercat să revin pe platformă cu @zavatos.oaianeagra. În câteva ore sute de oameni mi-au dat share și o parte din sat venise înapoi. Și apoi jbang. “Contul tău e suspendat”. Din același motiv. Practic, nu mai aveam voie pe Instagram fiindcă sunt un bot nenorocit care încearcă să fenteze platforma.
Lăsăm tot amalgamul meu de reacții și sentimente deoparte. Mi-au trecut prin cap toate textele pe care le știam despre tehno-feudalism, dar îmi păreau puțin exagerate. Mi-am amintit de Kafka, de Ionesco și de Orwell. M-a luat frica, panica, dezgustul, resemnarea.
După 5 săptămâni de mailuri, conversații pe Fb în chat-bots, interacțiune cu un om care m-a expediat rapid, sesizare la ANCOM, prin Irlanda și pe la Parlamentul European, m-am trezit într-o dimineață resemnată și cumva împăcată. Căci acum văd realitatea așa cum este. Și e urâtă, dra n-o să las frica asta de AI-uri scăpate de sub control să mă strivească. În aceeași zi mi-am primit conturile înapoi.
Eram la o aniversare a unor prieteni, molfăiam în bucătărie o roșie cherry, telefonul pe masă. Se aprinde telefonul, notificare de pe mail. “N-o să vă vină să credeți”. Bianca se uită-n ochii mei și zice “Ți-au dat contul înapoi!!!!!” Cornelia fuge pe balcon și strigă “I-au dat contul înapoi lu Zavtoooos!” Ura, ura. Toată lumea bucuroasă. Cred că m-au și îmbrățișat, nu mai rețin. Eu eram un pic suspicioasă. Mi-era frică să intru. Nu îmi mai știam parola. Am zis las-o-n doamne iartă-mă, m-oi ocupa mâine. Poate e o farsă. Nu era. Prietenii au intrat de pe conturile lor să verifice. “Ți le-au dat pe toate! Bravo Maria!” Dar eu de ce nu simțeam “Bravo!”? Pentru că nu e normal ce s-a întâmplat și pentru că se poate întâmpla din nou și pentru că am realizat incredibilul dezechilibru de putere între noi și ei.
În fapt, Meta a rulat o automatizare prin care a dat milioane de conturi de boți jos și în proces a dat multe fals-pozitive, adică a dat jos conturi reale, ca ale mele. Fiindcă nu trăim într-o lume ideală, deși UE e mai riguroasă la capitolul reglementare, corporația gigant reușește să se fofileze și să ofere un custommer support minimal, fără oameni în țările în care activează, în care protecția consumatorului e aproape inexistentă.
KIT DE SIGURANȚĂ împotriva abuzurilor pe care le poate face Social Media
> Descarcă-ți datele!
Pe Instagram multă lume nu știe că există în setări ceva ce se numește “Download Archive” Acolo poți alege ce date vrei să descarci, de când și până când, followerii, conversațiile șamd. Dacă ai zeci de mii de stories ca mine și un deceniu de activitate, va dura câteva zile s-o primești. Acum o am securizată pe SSD.
> Nu folosi aceleași credentials pe mai multe conturi.
Domnu’ din primul layer de custommer support mi-a “explicat” într-o engleză neinteligibilă că @zavatos are aceeași adresă de mail precum alt cont dezactivat. E absurd, fiindcă ei îți dau voie să faci asta, dar în caz de probleme cu unul dintre conturi, te-ai ars cu toate. Credentials poate însemna orice: email, nr de telefon, ip, device etc. Cu toate astea, chiar dacă @zavatos.oaianeagra și @zavatos.archive erau pe alte adrese de mail/nr de telefon, tot mi le-au săltat. Deci, e puțin incert după care credentials te mazilesc.
*VPN-ul nu ajută. Dimpotrivă, e posibil să fie identificat de algoritm ca comportament de bot, fiindcă își schimbă ip-ul constant, ceea ce și paginile de boți fac.
> Nu mai vorbi chestii sensibile pe FB Mess sau Instagram DM.
Acestea nu sunt criptate!! Ceea ce însemnă că AI-ul îți citește conversațiile și dacă i se pare suspect nu știu ce cuvânt, e posibil să te sancționeze. Exemplu concret: Am scris cuiva pe Fb mess că mi-au revenit “conturile” și persoana cealaltă a primit un pop-up în care i se spunea că e posibil ca pagina mea de fb să fi fost spartă și nu cumva să-și dea datele dacă îi cer bani :)). I shit you not. Nu mai zic de ultima conversație pe care am avut-o pe Instagram în seara în care mi-au fost suspendate conturile, unde înjuram ca birjarul acești tech-bros, trggăruită fiind de faptul că Dinsey și-a concediat ilustratorii de bază (ăia de-au desenat eroii din Avengers) ca să-i înlocuiască cu AI. Știu că e razna, dar doar WhatsApp-ul (ca produs Meta), este end-to-end encrypted. Și doar cu mandat de la poliție au voie să-ți citească conversațiile de acolo.
Dacă ești creator de conținut mai am câteva sugestii.
> Fă-ți un mail list.
Poate nu ești genul de persoană care scrie mailuri și nici nu intenționezi să deschizi un Newsletter. Însă real vorbind, în cazul în care îți pierzi conturile și nu te mai lasă să revii pe platformă, mailul este un contact bun. Pe orice platformă ai migra, îți poți anunța oamenii printr-un mail.
>Fă-ți propriul site
Un .ro sau .com e o metodă minunată de a-ți arhiva mai bine conținutul, de a avea o față profesională, de a-ți expune munca mai targetat pe tipul de clienți/colaboratori pe care ți-i dorești etc. E o carte de vizită. Dacă scrii chestii, pune-le și pe site, dă un share pe sm. Cândva blogurile erau la putere. Nu mai sunt, dar nu contează. E al tău. Și pe site-ul tău nu vine nimeni cu duba. Trebuie să faci ceva foarte foarte obraznic să-ți fie pus în pericol.
> Diversificare.
Știu că e greu și fiecare platformă modelează un anumit tip de a-ți spune povestea, dar dacă ești exclusiv pe Insta sau Fb ești la mila moșierului Meta. Sugestii de platforme, unde poți începe ușor-ușor să-ți construiești comunitatea:
> Substack – e o platformă similară cu Instagram, dar care are un UX chiar mai bun (mai ales pe partea de caruseluri) și are integrate niște features care-s un combo de good old fashion Blog-Tumblr + Newsletter + Patreon. Pentru scriitorii din presă și pentru cei cărora le place să scrie, în general, e un feature extraordinar. Pe mine mă găsiți aici.
Disclaimer: ăștia au custommer support uman aproape zero. Există cazuri de conturi dispărute peste noapte. Just saying. Dar tre să-ți fi făcut cineva bolmoaje la biserică să dispari și de pe Insta și de pe Substack :))
> TikTok – am refuzat multă vreme să-mi fac tiktok crezând că mă va subjuga scrollingul, dar nu s-a întâmplat. În schimb, fiindcă are un algoritm foarte sofisticat, e incredibil la a te propulsa audienței potrivite. Asta creează echo-chambers și probleme cu democrația, dar se poate întâmpla și ce am pățit eu. Am ajuns la audiență la care pe instagram n-am reușit: gen Z și suveraniști 40+. Which is awesome! Nu mai zic că mi-au bubuit statisticile și de la primul video am avut sute de mii de views. E nișat exclusiv pe interioare, deci e un content ft specific. Mă găsiți aici.
> YouTube – poate crezi că nu e un format potrivit pentru tine și poate ai dreptate. Dar eu am crezut la fel. Și-n criza pe acre am traversat-o, m-am văzut obligată de circumstanțe să mă repliez și am aflat despre mine că tânjeam după a crea conținut filmat orizontal. Apoi Live-urile sunt super tari. Stai la vorbă cu oamenii și dacă reușești să depășești anumite praguri, YouTube, spre desobire de orice altă platformă, te plătește. În curând vom da startul unei serii de 18 episoade numită Never Too Old, unde documentăm renovarea unui bloc vechi de 100 de ani. Deci vă aștept aici.
> Twitch – apropo de live-uri, platforma dedicată este Twitch. Nu am încercat, dar am văzut la unii youtuberi cum arată un live acolo și recunosc că are un UX foarte bine gândit pentru interacțiunea directă cu oamenii.
> eYou – se vrea a fi alternativa europeană la Facebook/X și se laudă că face fact checking cu AI (asta m-a descurajat puțin, deși îmi dau seama că n-ai cum să verifici mii de oameni fără automatizare), dar la modul că nu te dă jos dacă zici că pământu-i plat sau postezi fake news, ci apare o bulinuță care te deconspiră și explică care-s faptele. Are și un newsfeed interesant. E promițătoare și are HQ în România, fiind făcută de francezi stabiliți în Ro. Mă găsiți acolo ca Zavatos.
Despre bulinuța albastră
Știu că vreți să credeți că dacă aveți Meta Verified sunteți protejați, dar e plin pe Reddit de utilizatori cu bulinuțe care și-au pierdut conturile. Nu zic că nu poate ajuta în anumite circumstanțe, însă e mainly o schemă de MK în care plătești mafiotul care pretinde că te protejează 😄. Meta dădea înainte bulina gratis, la cerere, persoanelor relevante din online sau offline (politicieni, cântăreți, actori, jurnaliști etc). Dar domnul Elon Muscă, când a preluat X, s-a gândit că SM prea era mână largă cu bulinu’ele, așa că a venit la Twitter (actualul X) cu schema asta genială de a face bani, în care tu plătești un abonament lunar ca să îi spui platformei că ești om. Este o găselniță și o măgărie. Platformele pot verifica foarte ușor dacă un cont e om sau nu, cerând acte de identitate. Însă cum ar mai putea Meta să facă 88 de lei pe lună (abonamentul cel mai ieftin) de la utilizatorul simplu, care plătește de frică să îi fie spart contul sau mai știu eu ce. Protecția utilizatorului ar trebui să fie un default, nu un privilegiu!!
Pentru creatorii de conținut, aflați că există încă posibilitatea să cereți bulină pentru personalități. Aparent procesul e unul riguros, trebuie să fi apărut în mass-media, în publicații established. Uneori încerci de mai multe ori și nici atunci nu ești sigur că o primești, însă merită încercat. Eu asta voi face. Vă țin la curent cu procedura.
RADIOGRAFIA PROBLEMEI
Este foarte grav faptul că:
> accesul la customer support uman e accesibil doar dacă plătești
> acel customer support pentru care plătești e un simulacru care nu duce, de cele mai multe ori, la rezolvarea problemei
> primul nivel de customer support e o persoană din țări unde încă se poate exploata forța de muncă cu mână de lucru ieftină (underpaid, underprepared și overworked), de aceea poți fi expediat cu “nu se poate” într-o engleză greu de înțeles
> au dat 8000 de oameni afară acum două săptămâni și 10.000 anul trecut conform datelor pe care sunt obligați să le facă publice când fac concedieri în masă
> există riscul să-ți pierzi munca pe nedrept fără să poți ataca real decizia
> nu au birouri în țările în care activează, linii de telefon sau adrese de email în respectivele țări
CONCLUZII
Revin pe Instagram cu inima grea și încrederea praf. Mi-e inima grea pentru că eu iubesc platforma asta din anumite puncte de vedere. Pentru modul în care îmi pot spune poveștile, modul în care pot arăta altora lumea prin ochii mei, modul în care pot crea o insuliță alternativă de conținut cu adevărat folositor oamenilor. E un tip de storytelling pe care nu îl poate emula nicio altă platformă și m-am specializat, cumva, pe asta. Nu platforma e problema, ci șefii ei.
De aceea trag speranță că o să putem, prin presiune publică, să o reglementăm profund la nivel de respectare a drepturilor utilizatorilor pe modelul protecției consumatorului. Când ai o problemă cu mașina sau cu banca, dai un telefon și UN OM te rezolvă. La fel trebuie să fie și în cazul platformelor de SM. Sper la un viitor în care vom putea sancționa abuzurile și minimiza efectul devastator al acestora. Cred ferm că platformele care depășesc PIB-ul unor state ar trebui trase la răspundere corespunzător. Cred în puterea tehnologiei de a crea o lume mai bună, dacă există suficienți avertizori de integritate care s-o dirijeze în această direcție.
Și mai cred că noi, creatorii de conținut, avem nevoie de sindicat :)). Vă pupă sfecla!
Dacă ai cont pe platformele META (Instagram, Facebook) e o idee bună să reții câteva aspecte. Hai să numim treaba asta kit de siguranță. Desigur, în sistemele autoritare, metodele de protecție ale individului sunt limitate și modelate de sistem. Așa e și în acest caz. Giganții tech ne oferă ei înșiși niște metode, însă realitatea e că depindem de hazardul provocat de mașinării, cu support uman puțin sau deloc.
CONTEXT
Meta mi-a dezactivat 6 pagini de Instagram în cascadă. Adică tot ce aveam:
– pagina mea principală @zavatos
– pagina de muncă (portofoliu) @zavatos.archive
– două proiecte separate
– o pagină de backup @zavatos.oaianeagra făcută după ce mi-au dat @zavatos jos
– un cont privat ce-l foloseam ca jurnal vizual
Totul a pornit de la una dintre paginile secundare, pe care Meta a suspendat-o pe motive de “Integrity Issues”. N-am știut ce înseamnă asta, că nu-ți explică exact, dar îmi sugera în detalii că pagina mea ar fi falsă. Ceea ce era fals :)). Îs om real cu ochi și degete. Așa că le-am trimis ce mi-au cerut: acte de identitate și date biometrice (filmare cu fățăul meu). AI-ul mi le-a respins imediat, atât buletin, pașaport, cât și mirobolanta mea sfeclă. Apoi robotul mi-a trimis foarte casual un mail că mi-a dezactivat contul. “Permanently Disabled”.
La două zile după după ce mi-au suspendat pagina asta secundară, m-am trezit fără @zavatos. Tot din motive de “Integrity issues”, dar de data asta la detalii nu mai sugera direct că sunt cont fals, ci că încerc să mă fofilez de la sancțiunile lor folosind alte pagini. Adică că-s un bot care folosește alte pagini de bot. Zavabot 😄 @zavatos e primul meu cont, făcut acum peste 11 ani. Robotului nu i-a păsat. Orice încercare de a recupera contul a eșuat. Documente respinse, “Permanently Disabled”.
După câteva zile am încercat să revin pe platformă cu @zavatos.oaianeagra. În câteva ore sute de oameni mi-au dat share și o parte din sat venise înapoi. Și apoi jbang. “Contul tău e suspendat”. Din același motiv. Practic, nu mai aveam voie pe Instagram fiindcă sunt un bot nenorocit care încearcă să fenteze platforma.
Lăsăm tot amalgamul meu de reacții și sentimente deoparte. Mi-au trecut prin cap toate textele pe care le știam despre tehno-feudalism, dar îmi păreau puțin exagerate. Mi-am amintit de Kafka, de Ionesco și de Orwell. M-a luat frica, panica, dezgustul, resemnarea.
După 5 săptămâni de mailuri, conversații pe Fb în chat-bots, interacțiune cu un om care m-a expediat rapid, sesizare la ANCOM, prin Irlanda și pe la Parlamentul European, m-am trezit într-o dimineață resemnată și cumva împăcată. Căci acum văd realitatea așa cum este. Și e urâtă, dra n-o să las frica asta de AI-uri scăpate de sub control să mă strivească. În aceeași zi mi-am primit conturile înapoi.
Eram la o aniversare a unor prieteni, molfăiam în bucătărie o roșie cherry, telefonul pe masă. Se aprinde telefonul, notificare de pe mail. “N-o să vă vină să credeți”. Bianca se uită-n ochii mei și zice “Ți-au dat contul înapoi!!!!!” Cornelia fuge pe balcon și strigă “I-au dat contul înapoi lu Zavtoooos!” Ura, ura. Toată lumea bucuroasă. Cred că m-au și îmbrățișat, nu mai rețin. Eu eram un pic suspicioasă. Mi-era frică să intru. Nu îmi mai știam parola. Am zis las-o-n doamne iartă-mă, m-oi ocupa mâine. Poate e o farsă. Nu era. Prietenii au intrat de pe conturile lor să verifice. “Ți le-au dat pe toate! Bravo Maria!” Dar eu de ce nu simțeam “Bravo!”? Pentru că nu e normal ce s-a întâmplat și pentru că se poate întâmpla din nou și pentru că am realizat incredibilul dezechilibru de putere între noi și ei.
În fapt, Meta a rulat o automatizare prin care a dat milioane de conturi de boți jos și în proces a dat multe fals-pozitive, adică a dat jos conturi reale, ca ale mele. Fiindcă nu trăim într-o lume ideală, deși UE e mai riguroasă la capitolul reglementare, corporația gigant reușește să se fofileze și să ofere un custommer support minimal, fără oameni în țările în care activează, în care protecția consumatorului e aproape inexistentă.
KIT DE SIGURANȚĂ
împotriva abuzurilor pe care le poate face Social Media
> Descarcă-ți datele!
Pe Instagram multă lume nu știe că există în setări ceva ce se numește “Download Archive” Acolo poți alege ce date vrei să descarci, de când și până când, followerii, conversațiile șamd. Dacă ai zeci de mii de stories ca mine și un deceniu de activitate, va dura câteva zile s-o primești. Acum o am securizată pe SSD.
> Nu folosi aceleași credentials pe mai multe conturi.
Domnu’ din primul layer de custommer support mi-a “explicat” într-o engleză neinteligibilă că @zavatos are aceeași adresă de mail precum alt cont dezactivat. E absurd, fiindcă ei îți dau voie să faci asta, dar în caz de probleme cu unul dintre conturi, te-ai ars cu toate. Credentials poate însemna orice: email, nr de telefon, ip, device etc. Cu toate astea, chiar dacă @zavatos.oaianeagra și @zavatos.archive erau pe alte adrese de mail/nr de telefon, tot mi le-au săltat. Deci, e puțin incert după care credentials te mazilesc.
*VPN-ul nu ajută. Dimpotrivă, e posibil să fie identificat de algoritm ca comportament de bot, fiindcă își schimbă ip-ul constant, ceea ce și paginile de boți fac.
> Nu mai vorbi chestii sensibile pe FB Mess sau Instagram DM!
Acestea nu sunt criptate!!! Ceea ce însemnă că AI-ul îți citește conversațiile și dacă i se pare suspect nu știu ce cuvânt, e posibil să te sancționeze. Exemplu concret: Am scris cuiva pe Fb mess că mi-au revenit “conturile” și persoana cealaltă a primit un pop-up în care i se spunea că e posibil ca pagina mea de fb să fi fost spartă și nu cumva să-și dea datele dacă îi cer bani :)). I shit you not. Nu mai zic de ultima conversație pe care am avut-o pe Instagram în seara în care mi-au fost suspendate conturile, unde înjuram ca birjarul acești tech-bros, trggăruită fiind de faptul că Dinsey și-a concediat ilustratorii de bază (ăia de-au desenat eroii din Avengers) ca să-i înlocuiască cu AI. Știu că e razna, dar doar WhatsApp-ul (ca produs Meta), este end-to-end encrypted. Și doar cu mandat de la poliție au voie să-ți citească conversațiile de acolo.
Dacă ești creator de conținut mai am câteva sugestii.
> Fă-ți un mail list.
Poate nu ești genul de persoană care scrie mailuri și nici nu intenționezi să deschizi un Newsletter. Însă real vorbind, în cazul în care îți pierzi conturile și nu te mai lasă să revii pe platformă, mailul este un contact bun. Pe orice platformă ai migra, îți poți anunța oamenii printr-un mail.
>Fă-ți propriul site
Un .ro sau .com e o metodă minunată de a-ți arhiva mai bine conținutul, de a avea o față profesională, de a-ți expune munca mai targetat pe tipul de clienți/colaboratori pe care ți-i dorești etc. E o carte de vizită. Dacă scrii chestii, pune-le și pe site, dă un share pe sm. Cândva blogurile erau la putere. Nu mai sunt, dar nu contează. E al tău. Și pe site-ul tău nu vine nimeni cu duba. Trebuie să faci ceva foarte foarte obraznic să-ți fie pus în pericol.
> Diversificare.
Știu că e greu și fiecare platformă modelează un anumit tip de a-ți spune povestea, dar dacă ești exclusiv pe Insta sau Fb ești la mila moșierului Meta. Sugestii de platforme, unde poți începe ușor-ușor să-ți construiești comunitatea:
> Substack – e o platformă similară cu Instagram, dar care are un UX chiar mai bun (mai ales pe partea de caruseluri) și are integrate niște features care-s un combo de good old fashion Blog-Tumblr + Newsletter + Patreon. Pentru scriitorii din presă și pentru cei cărora le place să scrie, în general, e un feature extraordinar. Pe mine mă găsiți aici.
Disclaimer: ăștia au custommer support uman aproape zero. Există cazuri de conturi dispărute peste noapte. Just saying. Dar tre să-ți fi făcut cineva bolmoaje la biserică să dispari și de pe Insta și de pe Substack :))
> TikTok – am refuzat multă vreme să-mi fac tiktok crezând că mă va subjuga scrollingul, dar nu s-a întâmplat. În schimb, fiindcă are un algoritm foarte sofisticat, e incredibil la a te propulsa audienței potrivite. Asta creează echo-chambers și probleme cu democrația, dar se poate întâmpla și ce am pățit eu. Am ajuns la audiență la care pe instagram n-am reușit: gen Z și suveraniști 40+. Which is awesome! Nu mai zic că mi-au bubuit statisticile și de la primul video am avut sute de mii de views. E nișat exclusiv pe interioare, deci e un content ft specific. Mă găsiți aici.
> YouTube – poate crezi că nu e un format potrivit pentru tine și poate ai dreptate. Dar eu am crezut la fel. Și-n criza pe acre am traversat-o, m-am văzut obligată de circumstanțe să mă repliez și am aflat despre mine că tânjeam după a crea conținut filmat orizontal. Apoi Live-urile sunt super tari. Stai la vorbă cu oamenii și dacă reușești să depășești anumite praguri, YouTube, spre desobire de orice altă platformă, te plătește. În curând vom da startul unei serii de 18 episoade numită Never Too Old, unde documentăm renovarea unui bloc vechi de 100 de ani. Deci vă aștept aici.
> Twitch – apropo de live-uri, platforma dedicată este Twitch. Nu am încercat, dar am văzut la unii youtuberi cum arată un live acolo și recunosc că are un UX foarte bine gândit pentru interacțiunea directă cu oamenii.
> eYou – se vrea a fi alternativa europeană la Facebook/X și se laudă că face fact checking cu AI (asta m-a descurajat puțin, deși îmi dau seama că n-ai cum să verifici mii de oameni fără automatizare), dar la modul că nu te dă jos dacă zici că pământu-i plat sau postezi fake news, ci apare o bulinuță care te deconspiră și explică care-s faptele. Are și un newsfeed interesant. E promițătoare și are HQ în România, fiind făcută de francezi stabiliți în Ro. Mă găsiți acolo ca @Zavatos.
Despre bulinuța albastră
Știu că vreți să credeți că dacă aveți Meta Verified sunteți protejați, dar e plin pe Reddit de utilizatori cu bulinuțe care și-au pierdut conturile. Nu zic că nu poate ajuta în anumite circumstanțe, însă e mainly o schemă de MK în care plătești mafiotul care pretinde că te protejează 😄. Meta dădea înainte bulina gratis, la cerere, persoanelor relevante din online sau offline (politicieni, cântăreți, actori, jurnaliști etc). Dar domnul Elon Muscă, când a preluat X, s-a gândit că SM prea era mână largă cu bulinu’ele, așa că a venit la Twitter (actualul X) cu schema asta genială de a face bani, în care tu plătești un abonament lunar ca să îi spui platformei că ești om. Este o găselniță și o măgărie. Platformele pot verifica foarte ușor dacă un cont e om sau nu, cerând acte de identitate. Însă cum ar mai putea Meta să facă 88 de lei pe lună (abonamentul cel mai ieftin) de la utilizatorul simplu, care plătește de frică să îi fie spart contul sau mai știu eu ce. Protecția utilizatorului ar trebui să fie un default, nu un privilegiu!!
Pentru creatorii de conținut, aflați că există încă posibilitatea să cereți bulină pentru personalități. Aparent procesul e unul riguros, trebuie să fi apărut în mass-media, în publicații established. Uneori încerci de mai multe ori și nici atunci nu ești sigur că o primești, însă merită încercat. Eu asta voi face. Vă țin la curent cu procedura.
RADIOGRAFIA PROBLEMEI
Este foarte grav faptul că:
> accesul la customer support uman e accesibil doar dacă plătești
> acel customer support pentru care plătești e un simulacru care nu duce, de cele mai multe ori, la rezolvarea problemei
> primul nivel de customer support e o persoană din țări unde încă se poate exploata forța de muncă cu mână de lucru ieftină (underpaid, underprepared și overworked), de aceea poți fi expediat cu “nu se poate” într-o engleză greu de înțeles
> au dat 8000 de oameni afară acum două săptămâni și 10.000 anul trecut conform datelor pe care sunt obligați să le facă publice când fac concedieri în masă
> există riscul să-ți pierzi munca pe nedrept fără să poți ataca real decizia
> nu au birouri în țările în care activează, linii de telefon sau adrese de email în respectivele țări
Platformele astea au o putere fără precedent. Ele ridică și răstoarnă guverne, destabilizează democrații și conduc copiii către fapte necugetate. Au fost modelate în timp să creeze dependență și să genereze tot ce-i mai rău pentru noi și mai bine pt ei. Nu e nicio conspirație. Sunt procese în instanță pe toate aceste teme și prejudicii deja plătite. Dar o amendă de juma de milion de dolari e o scobitoare între dinți pentru ei. E un business model eficient într-un capitalism pe steroizi, care nu ține cont de sistemele de guvernare. Poți fi democrație, autocrație, teocrație, nu le pasă. Le pasă de piață. Și piața suntem noi: muncitori și produse deopotrivă.
O să fac niște analogii. Aș vrea să ne gândim la social media ca la un upside down din Stranger Things, în care realitatea fizică e dublată de aia digitală, și acestea se afectează ireversibil una pe cealaltă.
Aș vrea să ne gândim la SM ca la un moșier cu multe tarlale pe care mulți dintre utilizatori muncesc de rup, ceea ce îmbogățește moșierul și la schimb noi primim impresia relevanței. Să ne amintim că Meta, spre deosebire de Yt, de ex, nu-și plătește creatorii de conținut, ci îi folosește. Hai să zicem că ne folosim reciproc, dar balanța de putere e imens dezechilibrată în favoarea moșierului.
Aș vrea să ne gândim la SM ca la un proprietar care ne lasă pe noi să stăm în chirie. Fiecare cont e o locuință în care alți oameni intră. Unii sunt civilizați, alții fac pipi pe covor și alții sunt niște himere (boți) care se urcă pe masă și urlă manipulându-ți audiența. Acest proprEtar pretinde că te lasă să stai pe proprietatea lui pe gratis, că îți face o favoare. Adevărul e că noi nu stăm pe gratis acolo. Plătim cu atenția, timpul și, cel mai important, datele noastre. Acest gigant are atâtea date despre noi, încât ar putea să ne facă o clonă. Ne cunoaște până și unde ne fug ochii pe ecran, cât ne uităm la anumite lucruri, ce ne gâdilă, ce ne enervează, ce ne atrage, ce ne repugnă. Știu tot ce trebuie să știe ca să ne vândă produse. Și iluzii :).