Deschidem o mică nouă rubrică în care voi sunteți cei care sunteți chemați pe scenă. Inspirați fiind de insistențele mele în ceea ce privește salvarea vechiturilor, primesc des imagini și mesaje de la voi cu mici victorii: salvarea unui gard, repararea unui cerdac, achiziția unei locuințe vechi, restaurarea unor ferestre etc.
Cred că merită a fi aplaudate la scenă deschisă aceste încăpățânări de a salva lucruri, case, curți pentru că nu e vorba doar despre forma fizică, ci despre universuri întregi realizate cu sacrificiul înaintașilor, un respect pentru excercițiul răbădării lor. O atenție pentru semnificație reală, nu forme fără fond și trenduri fără sens dictate de o piață care ne standardizează viețile și ne reduce la simple produse care consumă produse.
Gospodara lunii iunie este Georgiana Laura Toea.
Consăteanca noastră a cumpărat de la Moș Costică o casă țărănească veche în Muscel, un cătun din Dâmbovița cu vreo 30 de case răsfirate. Renovarea a durat 5 ani, de la acoperiș la trepte, de la tâmplărie la instalații. A durat atât fiind încetinită și de explozia prețurilor la materialele de construcție din pandemie, însă Georgiana și-a cultivat răbdarea și a avut posibilitatea să facă lucrurile în ritmul ei, nu mânată de dorința de a termina cât mai repede. Una dintre principalele cauze pentru care multe renovări eșuează în integritate este lipsa de răbdare, care, desigur, poate avea justificare dacă ești presat, de pildă, de data mutării, dar nu e întotdeauna cazul. Graba strică treaba. Răbdarea o repară.
Vedem o casă țărănească tradițională modestă, cu elemente specifice: acoperiș în 4 ape, soclu din piatră și prispă.
De regulă, pentru a păstra caracterul unei case vechi e important să păstrăm/refacem/restaurăm cât mai mult din elementele originale. Dar uneori avem și cazuri mai speciale, în care schimbările sau adăugirile pot eleva rezultatul final. Un astfel de caz este acesta. Casa inițială avea o prispă închisă cu butuci și sticlă, având un design ușor incoerent și discutabil din punct de vedere estetic, fără o valență istorică, neîncadrându-se în specificul local al unei prispe tradiționale.
Pentru că prispa era un element important, dar avea nevoie de un upgrade, s-a decis a se căuta inspirație în cerdacurile vechi specifice zonei. Spre bucuria tuturor, un astfel de cerdac era încă în forma sa originală la casa bunicilor lui Bogdan, însuși meșterul ce s-a ocupat de reproducerea modelului. Cu ajutorul mâinilor dibace ale lui Bogdan, cerdacul a putut fi realizat. “Această reîncarnare a fost foarte duioasă pentru el.” ne mărturisește consăteanca noastră, Georgiana.
Moș Costică și Georgiana la o șuetă pe prispă.
Orice casă e legată de poveștile oamenilor care au locuit în ea și-au transformat-o într-un “acasă”. Georgiana a dus moștenirea lui Moș Costică mai departe și i-a făcut loc în noua casă pe comodă, păstrând amintirea unui Costică tânăr, la propria nuntă (stânga). Ca să completeze peisajul în același stil, un prieten pus pe poante a încropit un tablou cu portrete similare ce-i înfățișează pe Georgiana și Rareș (soțul) ca miri. Excelentă potrivire!
Că tot vorbim de nunți, uneori cătunul devine vibrant, are loc câte o petrecere la care vine tot satul și artiștii cântă nuntașilor de pe prispele caselor, cum se poate observa și aici, unde Johnny Romano face spectacol chiar de pe prispa unei case.
Când se întâmplă asta prietenii Georgianei vin în vizită, dansează și închină daruri mirilor din sat. Dovadă stă plicul semnat de Julieta.
Georgiana e îndrăgostiă de vechituri. Fii ca Georgiana!
Încheiem frumos, cu cea mai recentă conversație pe care am avut-o cu Georgiana:“Revin, cosesc, că vine ploaia-n curând.”
Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.
Deschidem o mică nouă rubrică în care voi sunteți cei care sunteți chemați pe scenă. Inspirați fiind de insistențele mele în ceea ce privește salvarea vechiturilor, primesc des imagini și mesaje de la voi cu mici victorii: salvarea unui gard, repararea unui cerdac, achiziția unei locuințe vechi, restaurarea unor ferestre etc.
Cred că merită a fi aplaudate la scenă deschisă aceste încăpățânări de a salva lucruri, case, curți pentru că nu e vorba doar despre forma fizică, ci despre universuri întregi realizate cu sacrificiul înaintașilor, un respect pentru excercițiul răbădării lor. O atenție pentru semnificație reală, nu forme fără fond și trenduri fără sens dictate de o piață care ne standardizează viețile și ne reduce la simple produse care consumă produse.
Gospodara lunii iunie este Georgiana Laura Toea.
Consăteanca noastră a cumpărat de la Moș Costică o casă țărănească veche în Muscel, un cătun din Dâmbovița cu vreo 30 de case răsfirate. Renovarea a durat 5 ani, de la acoperiș la trepte, de la tâmplărie la instalații. A durat atât fiind încetinită și de explozia prețurilor la materialele de construcție din pandemie, însă Georgiana și-a cultivat răbdarea și a avut posibilitatea să facă lucrurile în ritmul ei, nu mânată de dorința de a termina cât mai repede. Una dintre principalele cauze pentru care multe renovări eșuează în integritate este lipsa de răbdare, care, desigur, poate avea justificare dacă ești presat, de pildă, de data mutării, dar nu e întotdeauna cazul. Graba strică treaba. Răbdarea o repară.
Vedem o casă țărănească tradițională modestă, cu elemente specifice: acoperiș în 4 ape, soclu din piatră și prispă.
De regulă, pentru a păstra caracterul unei case vechi e important să păstrăm/refacem/restaurăm cât mai mult din elementele originale. Dar uneori avem și cazuri mai speciale, în care schimbările sau adăugirile pot eleva rezultatul final. Un astfel de caz este acesta. Casa inițială avea o prispă închisă cu butuci și sticlă, având un design ușor incoerent și discutabil din punct de vedere estetic, fără o valență istorică, neîncadrându-se în specificul local al unei prispe tradiționale.
Pentru că prispa era un element important, dar avea nevoie de un upgrade, s-a decis a se căuta inspirație în cerdacurile vechi specifice zonei. Spre bucuria tuturor, un astfel de cerdac era încă în forma sa originală la casa bunicilor lui Bogdan, însuși meșterul ce s-a ocupat de reproducerea modelului. Cu ajutorul mâinilor dibace ale lui Bogdan, cerdacul a putut fi realizat. “Această reîncarnare a fost foarte duioasă pentru el.” ne mărturisește consăteanca noastră, Georgiana.
Moș Costică și Georgiana la o șuetă pe prispă.
Orice casă e legată de poveștile oamenilor care au locuit în ea și-au transformat-o într-un “acasă”. Georgiana a dus moștenirea lui Moș Costică mai departe și i-a făcut loc în noua casă pe comodă, păstrând amintirea unui Costică tânăr, la propria nuntă (stânga). Ca să completeze peisajul în același stil, un prieten pus pe poante a încropit un tablou cu portrete similare ce-i înfățișează pe Georgiana și Rareș (soțul) ca miri. Excelentă potrivire!
Că tot vorbim de nunți, uneori cătunul devine vibrant, are loc câte o petrecere la care vine tot satul și artiștii cântă nuntașilor de pe prispele caselor, cum se poate observa și aici, unde Johnny Romano face spectacol chiar de pe prispa unei case.
Când se întâmplă asta prietenii Georgianei vin în vizită, dansează și închină daruri mirilor din sat. Dovadă stă plicul semnat de Julieta.
Georgiana e îndrăgostiă de vechituri. Fii ca Georgiana!
Încheiem frumos, cu cea mai recentă conversație pe care am avut-o cu Georgiana:
“Revin, cosesc, că vine ploaia-n curând.”
Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.
