Prăvălie

Locuirea e un drept de bază?

Drepturile, această minunată invenție a lumii moderne, care se chinuie să-și păstreze un loc legitim la marea masă rotundă.

Raportat la realitatea din teren locuirea nu e un drept universal, ci e un premiu pentru cine trage tare și merită fiindcă a tras tare. Mai este, desigur, un drept natural al celor care au deja fiindcă ăia dinaintea lor aveau deja. Și în unele cazuri, foarte rare, de ordinul câtorva miliarde, mai este și închisoare pentru cei care muncesc doar ca să poată locui.

Locuirea mai este și un câmp de luptă, cum e corpul omului. Pe câmpul ăsta se duc războaie politice care încep cu ANL și se termină cu AIRBNB. Pe un scut scrie “milă la săraci” și pe altul “jobul meu e să fiu proprietar”. Undeva, la mijloc, e Dreptul Sfânt al Proprietății, care, știu că e mare mirare, dar el nu garantează și dreptul la locuire. Așa-i cu cele sfinte, par tangibile, dar nu-s. Pe vârful dealului flutură câteva steaguri cu blazoane ca: Piața, Statul și undeva, mai încolo, flutură super prăpădită, o cârpă pe care scrie Cetățean.

Cetatea e în zare, dincolo de câmpul de luptă. Ai zice că cetățeanul e locuitorul cetății, dacă o luăm strict etimologic. Și că locuitorii cetății au locuințe garantate de statutul de cetățean. Altfel cum ar putea să pună umărul la cetate fără acoperiș deasupra capului, masă de cinat și căcărează la îndemână? 🙂

Specia noastră e creativă și a reușit prin inginerii sociale sofisticate să ia un ghem de drepturi nearticulate pe nicio foaie, dar existente în fapt, și să le taie, pe rând. A făcut garduri, a desenat hărți și a inventat granițele. Apoi a împrejmuit izvorul și a băgat apa în sticle. Apoi a divizat pământul în parcele și a trecut pământul de sub coliba în care dormeai într-un registru. Așa s-a inventat chiria. Și pe teren și pe colibă. În fiecare an. Omul s-a născut în curu gol, dar cu toate drepturile din lume în căușul palmei: apă, pământ, plajă, sare, plante, aer, acoperiș. Dintre toate doar aerul a mai rămas. În vremurile noastre îi spunem Dreptul la viață. Și fiindcă societatea s-a dezvoltat în direcția eu vs tu, s-au inventat tot felul de drepturi care să ne oprească în a ne gâtui când se iscă răfuială pe baza fostelor drepturi confiscate.

Prima oară când am devenit conștientă de “locuire”, aveam 30 de ani. Până la vârsta aia am trăit fără să articulez într-un cuvânt ceea ce cuprinde clădiri, comportamente, istorie, politică, împărțeli, antropologie. Locuirea e un termen simplu, dar e un construct complex. Și asta fiindcă el nu mai este un drept de prea multă vreme ca să ne amintim când. În mintea mea a început să se cuibărească ideea că Dreptul la Locuire ar trebui să fie garantat ca ăla la Viață și când am rostit propoziția asta în minte m-am uitat speriată în jur și am auzit zeflemitor în cor “Ce idee radicală!“.

Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Drepturile, această minunată invenție a lumii moderne, care se chinuie să-și păstreze un loc legitim la marea masă rotundă.

Raportat la realitatea din teren locuirea nu e un drept universal, ci e un premiu pentru cine trage tare și merită fiindcă a tras tare. Mai este, desigur, un drept natural al celor care au deja fiindcă ăia dinaintea lor aveau deja. Și în unele cazuri, foarte rare, de ordinul câtorva miliarde, mai este și închisoare pentru cei care muncesc doar ca să poată locui.

Locuirea mai este și un câmp de luptă, cum e corpul omului. Pe câmpul ăsta se duc războaie politice care încep cu ANL și se termină cu AIRBNB. Pe un scut scrie “milă la săraci” și pe altul “jobul meu e să fiu proprietar”. Undeva, la mijloc, e Dreptul Sfânt al Proprietății, care, știu că e mare mirare, dar el nu garantează și dreptul la locuire. Așa-i cu cele sfinte, par tangibile, dar nu-s. Pe vârful dealului flutură câteva steaguri cu blazoane ca: Piața, Statul și undeva, mai încolo, flutură super prăpădită, o cârpă pe care scrie Cetățean.

Cetatea e în zare, dincolo de câmpul de luptă. Ai zice că cetățeanul e locuitorul cetății, dacă o luăm strict etimologic. Și că locuitorii cetății au locuințe garantate de statutul de cetățean. Altfel cum ar putea să pună umărul la cetate fără acoperiș deasupra capului, masă de cinat și căcărează la îndemână? 🙂

Specia noastră e creativă și a reușit prin inginerii sociale sofisticate să ia un ghem de drepturi nearticulate pe nicio foaie, dar existente în fapt, și să le taie, pe rând. A făcut garduri, a desenat hărți și a inventat granițele. Apoi a împrejmuit izvorul și a băgat apa în sticle. Apoi a divizat pământul în parcele și a trecut pământul de sub coliba în care dormeai într-un registru. Așa s-a inventat chiria. Și pe teren și pe colibă. În fiecare an. Omul s-a născut în curu gol, dar cu toate drepturile din lume în căușul palmei: apă, pământ, plajă, sare, plante, aer, acoperiș. Dintre toate doar aerul a mai rămas. În vremurile noastre îi spunem Dreptul la viață. Și fiindcă societatea s-a dezvoltat în direcția eu vs tu, s-au inventat tot felul de drepturi care să ne oprească în a ne gâtui când se iscă răfuială pe baza fostelor drepturi confiscate.

Prima oară când am devenit conștientă de “locuire”, aveam 30 de ani. Până la vârsta aia am trăit fără să articulez într-un cuvânt ceea ce cuprinde clădiri, comportamente, istorie, politică, împărțeli, antropologie. Locuirea e un termen simplu, dar e un construct complex. Și asta fiindcă el nu mai este un drept de prea multă vreme ca să ne amintim când. În mintea mea a început să se cuibărească ideea că Dreptul la Locuire ar trebui să fie garantat ca ăla la Viață și când am rostit propoziția asta în minte m-am uitat speriată în jur și am auzit zeflemitor în cor “Ce idee radicală!“.

Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Zavatos In Arhivă, Consăteni, Locuire și Design, Vechituri, Zarzavat

Consăteni Gospodari – casă veche, cerdac nou

Deschidem o mică nouă rubrică în care voi sunteți cei care sunteți chemați pe scenă. Inspirați fiind de insistențele mele în ceea ce privește salvarea vechiturilor, primesc des imagini și mesaje de la voi cu mici victorii: salvarea unui gard, repararea unui cerdac, achiziția unei locuințe vechi, restaurarea unor ferestre etc.

Cred că merită a fi aplaudate la scenă deschisă aceste încăpățânări de a salva lucruri, case, curți pentru că nu e vorba doar despre forma fizică, ci despre universuri întregi realizate cu sacrificiul înaintașilor, un respect pentru excercițiul răbădării lor. O atenție pentru semnificație reală, nu forme fără fond și trenduri fără sens dictate de o piață care ne standardizează viețile și ne reduce la simple produse care consumă produse.

Gospodara lunii iunie este Georgiana Laura Toea.

Consăteanca noastră a cumpărat de la Moș Costică o casă țărănească veche în Muscel, un cătun din Dâmbovița cu vreo 30 de case răsfirate. Renovarea a durat 5 ani, de la acoperiș la trepte, de la tâmplărie la instalații. A durat atât fiind încetinită și de explozia prețurilor la materialele de construcție din pandemie, însă Georgiana și-a cultivat răbdarea și a avut posibilitatea să facă lucrurile în ritmul ei, nu mânată de dorința de a termina cât mai repede. Una dintre principalele cauze pentru care multe renovări eșuează în integritate este lipsa de răbdare, care, desigur, poate avea justificare dacă ești presat, de pildă, de data mutării, dar nu e întotdeauna cazul. Graba strică treaba. Răbdarea o repară.

Vedem o casă țărănească tradițională modestă, cu elemente specifice: acoperiș în 4 ape, soclu din piatră și prispă.

De regulă, pentru a păstra caracterul unei case vechi e important să păstrăm/refacem/restaurăm cât mai mult din elementele originale. Dar uneori avem și cazuri mai speciale, în care schimbările sau adăugirile pot eleva rezultatul final. Un astfel de caz este acesta. Casa inițială avea o prispă închisă cu butuci și sticlă, având un design ușor incoerent și discutabil din punct de vedere estetic, fără o valență istorică, neîncadrându-se în specificul local al unei prispe tradiționale.

Pentru că prispa era un element important, dar avea nevoie de un upgrade, s-a decis a se căuta inspirație în cerdacurile vechi specifice zonei. Spre bucuria tuturor, un astfel de cerdac era încă în forma sa originală la casa bunicilor lui Bogdan, însuși meșterul ce s-a ocupat de reproducerea modelului. Cu ajutorul mâinilor dibace ale lui Bogdan, cerdacul a putut fi realizat. “Această reîncarnare a fost foarte duioasă pentru el.” ne mărturisește consăteanca noastră, Georgiana.

Moș Costică și Georgiana la o șuetă pe prispă.

Orice casă e legată de poveștile oamenilor care au locuit în ea și-au transformat-o într-un “acasă”. Georgiana a dus moștenirea lui Moș Costică mai departe și i-a făcut loc în noua casă pe comodă, păstrând amintirea unui Costică tânăr, la propria nuntă (stânga). Ca să completeze peisajul în același stil, un prieten pus pe poante a încropit un tablou cu portrete similare ce-i înfățișează pe Georgiana și Rareș (soțul) ca miri. Excelentă potrivire!

Că tot vorbim de nunți, uneori cătunul devine vibrant, are loc câte o petrecere la care vine tot satul și artiștii cântă nuntașilor de pe prispele caselor, cum se poate observa și aici, unde Johnny Romano face spectacol chiar de pe prispa unei case.

Când se întâmplă asta prietenii Georgianei vin în vizită, dansează și închină daruri mirilor din sat. Dovadă stă plicul semnat de Julieta.

Georgiana e îndrăgostiă de vechituri. Fii ca Georgiana!

Încheiem frumos, cu cea mai recentă conversație pe care am avut-o cu Georgiana:

“Revin, cosesc, că vine ploaia-n curând.”

Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Deschidem o mică nouă rubrică în care voi sunteți cei care sunteți chemați pe scenă. Inspirați fiind de insistențele mele în ceea ce privește salvarea vechiturilor, primesc des imagini și mesaje de la voi cu mici victorii: salvarea unui gard, repararea unui cerdac, achiziția unei locuințe vechi, restaurarea unor ferestre etc.

Cred că merită a fi aplaudate la scenă deschisă aceste încăpățânări de a salva lucruri, case, curți pentru că nu e vorba doar despre forma fizică, ci despre universuri întregi realizate cu sacrificiul înaintașilor, un respect pentru excercițiul răbădării lor. O atenție pentru semnificație reală, nu forme fără fond și trenduri fără sens dictate de o piață care ne standardizează viețile și ne reduce la simple produse care consumă produse.

Gospodara lunii iunie este Georgiana Laura Toea.

Consăteanca noastră a cumpărat de la Moș Costică o casă țărănească veche în Muscel, un cătun din Dâmbovița cu vreo 30 de case răsfirate. Renovarea a durat 5 ani, de la acoperiș la trepte, de la tâmplărie la instalații. A durat atât fiind încetinită și de explozia prețurilor la materialele de construcție din pandemie, însă Georgiana și-a cultivat răbdarea și a avut posibilitatea să facă lucrurile în ritmul ei, nu mânată de dorința de a termina cât mai repede. Una dintre principalele cauze pentru care multe renovări eșuează în integritate este lipsa de răbdare, care, desigur, poate avea justificare dacă ești presat, de pildă, de data mutării, dar nu e întotdeauna cazul. Graba strică treaba. Răbdarea o repară.

Vedem o casă țărănească tradițională modestă, cu elemente specifice: acoperiș în 4 ape, soclu din piatră și prispă.

De regulă, pentru a păstra caracterul unei case vechi e important să păstrăm/refacem/restaurăm cât mai mult din elementele originale. Dar uneori avem și cazuri mai speciale, în care schimbările sau adăugirile pot eleva rezultatul final. Un astfel de caz este acesta. Casa inițială avea o prispă închisă cu butuci și sticlă, având un design ușor incoerent și discutabil din punct de vedere estetic, fără o valență istorică, neîncadrându-se în specificul local al unei prispe tradiționale.

Pentru că prispa era un element important, dar avea nevoie de un upgrade, s-a decis a se căuta inspirație în cerdacurile vechi specifice zonei. Spre bucuria tuturor, un astfel de cerdac era încă în forma sa originală la casa bunicilor lui Bogdan, însuși meșterul ce s-a ocupat de reproducerea modelului. Cu ajutorul mâinilor dibace ale lui Bogdan, cerdacul a putut fi realizat. “Această reîncarnare a fost foarte duioasă pentru el.” ne mărturisește consăteanca noastră, Georgiana.

Moș Costică și Georgiana la o șuetă pe prispă.

Orice casă e legată de poveștile oamenilor care au locuit în ea și-au transformat-o într-un “acasă”. Georgiana a dus moștenirea lui Moș Costică mai departe și i-a făcut loc în noua casă pe comodă, păstrând amintirea unui Costică tânăr, la propria nuntă (stânga). Ca să completeze peisajul în același stil, un prieten pus pe poante a încropit un tablou cu portrete similare ce-i înfățișează pe Georgiana și Rareș (soțul) ca miri. Excelentă potrivire!

Că tot vorbim de nunți, uneori cătunul devine vibrant, are loc câte o petrecere la care vine tot satul și artiștii cântă nuntașilor de pe prispele caselor, cum se poate observa și aici, unde Johnny Romano face spectacol chiar de pe prispa unei case.

Când se întâmplă asta prietenii Georgianei vin în vizită, dansează și închină daruri mirilor din sat. Dovadă stă plicul semnat de Julieta.

Georgiana e îndrăgostiă de vechituri. Fii ca Georgiana!

Încheiem frumos, cu cea mai recentă conversație pe care am avut-o cu Georgiana:

“Revin, cosesc, că vine ploaia-n curând.”

Despre Vechituri, Locuire, Design, Arhitectură, Patrimoniu și consăteni scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Zavatos In Filme, Locuire și Design, Zarzavat

Interioare și exterioare din Japonia anilor ’80

Arătasem aici cum ne introduce Shogun în designul, arhitectura și peisagistica domestică în Japonia sec al XV-lea.

Este foarte interesant cum 500 de ani mai târziu multe dintre elementele de atunci s-au perpetuat cel puțin la nivel conceptual. Ușile glisante, panourile mari cu cercevele, dormitul la sol, lumina indirectă plasată strategic prin încăpere, texturile naturale, mult lemn etc.

Dacă-n Shogun avem acces în casele aristocraților, în Earthquake Bird intrăm locuințe japoneze urbane ale clasei de mijloc. Filmul e o pasăre rară (pun intended) și-l recomand din toată inima pentru mistery drama de calitate, trecută pe sub radarul premiilor sau a succesului de box office, însă dincolo de asta e o plăcere să analizezi formele de locuire ale vremii, din care putem împrumuta multe și astăzi. Interioare bogate în personalitate, inteligente ca funcție și fermecătoare ca lumină și texturi. O adevărată inspirație. Tonashimu!

Dacă nu arată imaginea asta ca rutina perfectă de dimineață!

Sfeștnic on point

Uscătorul de vase din spate e unul pe care n-aș încerca să-l ascund de pe blat

Mânerele alea de frigider sunt grozave

Partițiile sunt mai puțin ziduri și mai mult uși glisante cu rame din lemn și gemulețe de sticlă

Prin ferestre cu cercevele orice lumină , fie ea naturală sau artificială, creează o dantelărie de umbre. A se observa pereții acoperiți cu material textil, una dintre multele reminiscențe ale Japoniei vechi.

Dormitul la sol a încurajat folosirea textilelor pe podea, care împreună cu textilul de pe pereți creează o atmosferă foarte primitoare.

Acest ceas cool

Lămpile arată mai degrabă a lampioane cu lumină foarte caldă

Definiția la cozy e imaginea asta

Divizarea între holului de intrare și restul locuinței se face printr-un perete decorativ sub forma unor zăbrele din lemn, care lasă lumina să pătrundă într-un loc care altminteri ar fi întunecos

Tablourile de pe pereți completează schema cromatică din locuință, iar tematica vegetală acompaniază plantele reale din casă

Perdelele din franjuri de lemn/plastic au fost la modă și-n România, însă le asociez cu un haos românesc sadea, care aduce la un loc kistch-ul și personalitatea noastră spumoasă. Am cumva drag de ele dacă sunt din materiale naturale și cred că pot fi readuse în discuție într-o nouă interpretare.

Interiorul acesta aparține personajului principal, expat stabilit în Japonia, deci o locuință modestă, dra o locuire de calitate. Poate sunteți curioși cum arată pe din afară.

Trebuie să recunosc că așa arată o locuire de calitate, cu oameni care au suficient spațiu să doarme, să mănânce, să gătească, să se spele, să trăiască. În cartiere dominate de clădiri cu regim de înălțime mică, cu balcoane comune care cresc șansele interacțiunii, cu scări de urgență ușor de accesat dacă vine un cutremur (Japonia e brăzdată de cutremure periodic și a construit cu acest lucru în minte), cu plante pe lângă bloc și o curățenie generală.

Dacă tot am ieșit afară, iată câteva imagini din afara intimității locuinței personale.

Un restaurant cu noodles. A se observa armonia dintre patternurile diferite din lemn și simplitatea siganilisticii. Iar amfora aia din lut, care e ghiveci pentru niște plănturțe minuscule e un testament vizual atât de clar despre cât de filozofic abordează japonezii inclusiv decorul.

Un caz interesant în care lambriul e în partea de sus, iar vopseaua în partea de jos. De regulă, noi facem invers. Dacă facem. Deoarece lambriul de lemn e considerat demodat. Poate fi, dar ca orice trend din trecut, el poate fi recontextualizat într-o manieră contemporană, care să transceadă trendurile.

Vă rog să observați bordurile perfect conturate.

O secție de poliție, care n-a scăpat de revoluția neoanelor.

Dar să intrăm și-n casa unui nativ. Începem cu artistul modest, care stă-n ceva ce pare mai degrabă un container.

Dar dacă modestia unui artist fotograf nu vă inspiră, poate o face locuința mai serioasă a unei native care are se bucură de luxul unei case.

O privire interesantă putem arunca și la design-ul unui retreat de munte, care m-a făcut să-mi dorecs o mică teleportare.

N-are legătură cu subiectul, dar Alicia Vikander merită puțină atenție specială. E un star crush al meu de când am văzut-o prima oară în Testament of Youth (cu Kit Harrington aka John Snow, care tot rol de erou de război juca și pe-acolo). Așadar, cu aplauze și pentru acest rol:

Earthquake Bird poate fi vizionat pe Netflix.

L-am descris în 3 fraze în lista de recomandări de aici.

Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Arătasem aici cum ne introduce Shogun în designul, arhitectura și peisagistica domestică în Japonia sec al XV-lea.

Este foarte interesant cum 500 de ani mai târziu multe dintre elementele de atunci s-au perpetuat cel puțin la nivel conceptual. Ușile glisante, panourile mari cu cercevele, dormitul la sol, lumina indirectă plasată strategic prin încăpere, texturile naturale, mult lemn etc.

Dacă-n Shogun avem acces în casele aristocraților, în Earthquake Bird intrăm locuințe japoneze urbane ale clasei de mijloc. Filmul e o pasăre rară (pun intended) și-l recomand din toată inima pentru mistery drama de calitate, trecută pe sub radarul premiilor sau a succesului de box office, însă dincolo de asta e o plăcere să analizezi formele de locuire ale vremii, din care putem împrumuta multe și astăzi. Interioare bogate în personalitate, inteligente ca funcție și fermecătoare ca lumină și texturi. O adevărată inspirație. Tonashimu!

Dacă nu arată imaginea asta ca rutina perfectă de dimineață!

Sfeștnic on point

Uscătorul de vase din spate e unul pe care n-aș încerca să-l ascund de pe blat

Mânerele alea de frigider sunt grozave

Partițiile sunt mai puțin ziduri și mai mult uși glisante cu rame din lemn și gemulețe de sticlă

Prin ferestre cu cercevele orice lumină , fie ea naturală sau artificială, creează o dantelărie de umbre. A se observa pereții acoperiți cu material textil, una dintre multele reminiscențe ale Japoniei vechi.

Dormitul la sol a încurajat folosirea textilelor pe podea, care împreună cu textilul de pe pereți creează o atmosferă foarte primitoare.

Acest ceas cool

Lămpile arată mai degrabă a lampioane cu lumină foarte caldă

Definiția la cozy e imaginea asta

Divizarea între holului de intrare și restul locuinței se face printr-un perete decorativ sub forma unor zăbrele din lemn, care lasă lumina să pătrundă într-un loc care altminteri ar fi întunecos

Tablourile de pe pereți completează schema cromatică din locuință, iar tematica vegetală acompaniază plantele reale din casă

Perdelele din franjuri de lemn/plastic au fost la modă și-n România, însă le asociez cu un haos românesc sadea, care aduce la un loc kistch-ul și personalitatea noastră spumoasă. Am cumva drag de ele dacă sunt din materiale naturale și cred că pot fi readuse în discuție într-o nouă interpretare.

Interiorul acesta aparține personajului principal, expat stabilit în Japonia, deci o locuință modestă, dra o locuire de calitate. Poate sunteți curioși cum arată pe din afară.

Trebuie să recunosc că așa arată o locuire de calitate, cu oameni care au suficient spațiu să doarme, să mănânce, să gătească, să se spele, să trăiască. În cartiere dominate de clădiri cu regim de înălțime mică, cu balcoane comune care cresc șansele interacțiunii, cu scări de urgență ușor de accesat dacă vine un cutremur (Japonia e brăzdată de cutremure periodic și a construit cu acest lucru în minte), cu plante pe lângă bloc și o curățenie generală.

Dacă tot am ieșit afară, iată câteva imagini din afara intimității locuinței personale.

Un restaurant cu noodles. A se observa armonia dintre patternurile diferite din lemn și simplitatea siganilisticii. Iar amfora aia din lut, care e ghiveci pentru niște plănturțe minuscule e un testament vizual atât de clar despre cât de filozofic abordează japonezii inclusiv decorul.

Un caz interesant în care lambriul e în partea de sus, iar vopseaua în partea de jos. De regulă, noi facem invers. Dacă facem. Deoarece lambriul de lemn e considerat demodat. Poate fi, dar ca orice trend din trecut, el poate fi recontextualizat într-o manieră contemporană, care să transceadă trendurile.

Vă rog să observați bordurile perfect conturate.

O secție de poliție, care n-a scăpat de revoluția neoanelor.

Dar să intrăm și-n casa unui nativ. Începem cu artistul modest, care stă-n ceva ce pare mai degrabă un container.

Dar dacă modestia unui artist fotograf nu vă inspiră, poate o face locuința mai serioasă a unei native care are se bucură de luxul unei case.

O privire interesantă putem arunca și la design-ul unui retreat de munte, care m-a făcut să-mi dorecs o mică teleportare.

N-are legătură cu subiectul, dar Alicia Vikander merită puțină atenție specială. E un star crush al meu de când am văzut-o prima oară în Testament of Youth (cu Kit Harrington aka John Snow, care tot rol de erou de război juca și pe-acolo). Așadar, cu aplauze și pentru acest rol:

Earthquake Bird poate fi vizionat pe Netflix.

L-am descris în 3 fraze în lista de recomandări de aici.

Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Zavatos In Filme, Locuire și Design

Interioare și Exterioare din Shogun

V-ați gândit vreodată să luați cina fără a fi așezați pe scaune? Dar la ideea de un perete glisant în loc de o ușă?

Japonia are o filozofie a locuirii de la care avem multe de învățat. Modul lor de a aborda un spațiu este diferit de cel european, american sau african. Probabil cea mai mare diferență este abordarea mult mai spirituală a spațiului în care trăiești, dormi, mănânci. Noi, vesticii, avem o abordare mai funcțională a unui spațiu, iar partea estetică are legătură mai degrabă cu plăcerea vizuală, nu cu filozofia volumelor, luminii și suprafețelor.

Japonia, în schimb, are această abordare conceptuală a locuinței încă din cele mai vechi timpuri și, deși influențată de globalizare, și-a păstrat ceva din abordarea istorică, în care locuința e tratată ca un sanctuar.

În Shogun (serial Disney+), unde acțiunea se petrece la 1600, avem o scanare profundă a spațiilor aristocrației japoneze (motiv pentru care avem oportunitatea de a vedea meșteșugul dus la nivel de artă), reprezentative pentru modul de gândire a japonezului de rând.

Ce putem fura din spațiile japoneze de sec XV?

> Texturi naturale: lemn, bambus, iută, mătase, piatră
> Ferestre largi, prin care pătrunde lumina naturală constant
> Uși glisante – experiența deschiderii unui spațiu e diferită. A trage de două paneluri în stânga și în dreapta e un gest care indică încrederea cu care înfrunți noua zi, complet deschis. De asemenea spațiul de după uși se deschide uniform de ambele părți, și-ți oferă o claritate mai mare a ceea ce e afară.
> Lambriu textil și din lemn
> Artă textilă pe pereți (tapiserii, tapet) și artă murală
> Uși și ferestre cu sprose (cercevele) care divizează decorativ sticla/textilul în pătrățele, creând simetrii plăcute la contactul cu lumina
> Suprafețele transparente difuze, nu clare (nu se vede clar înăuntru, ci doar se intuiește după forme)
> Lumină indirectă, caldă (aici dată de lumânări; în vremurile noastre o putem obține evitând lumina directă singulară din tavan și becurile cu lumină rece)
> Surse de lumină la înălțimi diferite, cu funcții diferite
> Simplitatea amenajării, minimalistă în mobilă și obiecte, cu focus pe divizarea spațiului și atmosferă aerisită
> Măsuțe joase
> Scheletul la vedere: stâlpii de partiție, bârnele din tavan
> Motive vegetale în arta de pe pereți (aducem natura înauntru)
> Verande, care oferă o legătură meditativă cu exteriorul
> Grădini foarte îngrijite, cu o plasare intențională a arborilor și peisagistică care să calmeze

Shogun poate fi vizionat pe Disney +.

Dacă vrei să citești despre el (spoiler free) am scris un material aici.

Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

V-ați gândit vreodată să luați cina fără a fi așezați pe scaune? Dar la ideea de un perete glisant în loc de o ușă?

Japonia are o filozofie a locuirii de la care avem multe de învățat. Modul lor de a aborda un spațiu este diferit de cel european, american sau african. Probabil cea mai mare diferență este abordarea mult mai spirituală a spațiului în care trăiești, dormi, mănânci. Noi, vesticii, avem o abordare mai funcțională a unui spațiu, iar partea estetică are legătură mai degrabă cu plăcerea vizuală, nu cu filozofia volumelor, luminii și suprafețelor.

Japonia, în schimb, are această abordare conceptuală a locuinței încă din cele mai vechi timpuri și, deși influențată de globalizare, și-a păstrat ceva din abordarea istorică, în care locuința e tratată ca un sanctuar.

În Shogun (serial Disney+), unde acțiunea se petrece la 1600, avem o scanare profundă a spațiilor aristocrației japoneze (motiv pentru care avem oportunitatea de a vedea meșteșugul dus la nivel de artă), reprezentative pentru modul de gândire a japonezului de rând.

Ce putem fura din spațiile japoneze de sec XV?

> Texturi naturale: lemn, bambus, iută, mătase, piatră
> Ferestre largi, prin care pătrunde lumina naturală constant
> Uși glisante – experiența deschiderii unui spațiu e diferită. A trage de două paneluri în stânga și în dreapta e un gest care indică încrederea cu care înfrunți noua zi, complet deschis. De asemenea spațiul de după uși se deschide uniform de ambele părți, și-ți oferă o claritate mai mare a ceea ce e afară.
> Lambriu textil și din lemn
> Artă textilă pe pereți (tapiserii, tapet) și artă murală
> Uși și ferestre cu sprose (cercevele) care divizează decorativ sticla/textilul în pătrățele, creând simetrii plăcute la contactul cu lumina
> Suprafețele transparente difuze, nu clare (nu se vede clar înăuntru, ci doar se intuiește după forme)
> Lumină indirectă, caldă (aici dată de lumânări; în vremurile noastre o putem obține evitând lumina directă singulară din tavan și becurile cu lumină rece)
> Surse de lumină la înălțimi diferite, cu funcții diferite
> Simplitatea amenajării, minimalistă în mobilă și obiecte, cu focus pe divizarea spațiului și atmosferă aerisită
> Măsuțe joase
> Scheletul la vedere: stâlpii de partiție, bârnele din tavan
> Motive vegetale în arta de pe pereți (aducem natura înauntru)
> Verande, care oferă o legătură meditativă cu exteriorul
> Grădini foarte îngrijite, cu o plasare intențională a arborilor și peisagistică care să calmeze

Shogun poate fi vizionat pe Disney +.

Dacă vrei să citești despre el (spoiler free) am scris un material aici.

Despre Locuire, Design și Arhitectură în filme scriu periodic. Pentru ponturi și inspirație vezi toate materialele aici.

Zavatos In Filme

SHOGUN | un war epic diferit

Shogun e un anti-war war epic. Nu face abuz de scene grotești cu capete tăiate, ci îți arată în scene puține, dar de impact, adevăratul efect distrugător al războiului generat de lupta pentru putere. Deși plasat în Japonia anilor 1600, relevanța subiectului e tulburătoare. Pare că războiul și vremurile în care imperialismul și politica celui puternic prevalează, a revenit pe agenda globală. Vremuri ce le credeam apuse au revenit, în alte forme, dar cu același miez. Pare că trăim un vis urât. Și tot în vis ai impresia că ești și în Shogun, deoarece arată într-un fel anume, straniu, greu de plasat în indexul de imagini cu care suntem obinșuiți.

Ce te lovește din prima la Shogun este un look diferit. Nu-ți dai seama din prima ce anume e altfel, însă se simte de parcă nu arată similar cu ce-ai mai văzut. La o privire mai atentă identifici primul element care-ți dă impresia asta: bokehul, adică acel blur din spate când elementele sunt separate de fundal. Fundalul acela aduce cu o pictură impresionistă văzută printre gene sau într-un vis, în care nimic nu-i clar, dar totul pare foarte real.

Estetica asta nu e degeaba. Are un rol esențial în a comunica atât starea interioară a personajelor cât și dinamica exterioară dintre ele. Și mai are rolul de te teleporta într-o atmosferă foarte specifică, pe care o vei putea identifica cu universul Shogun mult timp de acum încolo.

Scriitura e superioară altor produse de calitate de pe piață deoarece personajele secundare sunt construite la fel de atent și multidimensional precum personajele principale. Toate au backstory suficient cât să înțelegi relevanța și locul fiecăruia în poveste, cu griuri morale ce depășesc cu mult formulele deja plictisitoare ale Hollywood-ului, care încearcă să iasă din alb-negru, dar plonjează tot în simulacre fără substanță.

Realismul din Shogun este potențat și de utilizarea limbii japoneze, care traduce cultura japoneză și modul lor de a simți într-un mod în care o altă limbă, precum engleza, n-are cum s-o facă. Engleza și japoneza coexistă cu succes în această co-producție, ce reușește să evite cu succes pericolele de apropriere culturală și exoticizare, care-s problematice din simplul motiv că fac un deserviciu adevărului. Dacă scopul e să înțelegi cu adevărat altă cultură, nu s-o transformi în entertainment ignorant pentru plăcerea ta, atunci reprezentarea acesteia va fi realizată cu respect, nu exploatând-o. Iar Shogun e un exemplu de cum să tratezi o altă cultură cu respect.

No spoilers allert ^^

Începutul poveștii setează tonul întregului show. Începe cu un șoc menit să-ți zgâlțâie sistemul de valori modelat de filozofia vestică centrată pe sine și ideea că libertatea ți-o obții doar dacă te pui pe tine pe primul loc. În Japonia sec XVII era invers. Libertatea ți-o obții dacă renunți la ego, credință ce și-a extins rădăcinile până în ziua de azi în anumite părți ale Asiei.

Individualismul și hedonismul specific culturii euro-centrice, dusă astăzi la nivel de psihoză colectivă capitalistă de către americani și exportată cu succes în toată lumea, existau și-n Japonia, dar în cu totul altă formă. Și tocmai asta e ceea ce face din Shogun o poveste atât de engaging. Faptul că recunoaștem aceste concepte, dar le vedem că se manifestă într-un mod cu totul diferit de realitatea noastră curentă, modelată de cultura vestică.

Primul meu impuls la contactul cu filozofia lor de viață a fost să zic “ce tâmpenie să alegi să trăiești și să mori astfel”. Pe final de show nu mai eram așa vehementă. A introdus niște griuri serioase în modul meu de a mă raporta la sine și la ideea de libertate și sacrificiu. Acestea două din urmă nu mai sunt așa antitetice. Să zicem că asta e adevărata putere a storytellingului.

Spuneam în Newsletter că primul meu contact cu celebrul roman al lui James Clavell a fost întrerupt brusc în al doilea an de liceu, când proful de română (un personaj celebru în sine în lumea noastră de la Colegiul Național Petru Rareș), auzind că citesc Shogun, s-a ridicat furtunos de la catedră și a scris cu majusucle pe întreaga tablă “JAMES CLAVELL”. Apoi a luat buretele și a șters numele exclamând cu spume la guriță “GUNOI PENAL!!! L-am scris doar ca să-l pot șterge.” M-am fâstâcit rușinată că pot citi cartea unui gunoi. Căci vedeți voi, orice zicea proful nostru de ro era sfânt. Mai ales pentru partea de adolescente ușor impresionabile din clasă.

Deși romanele erau în biblioteca de acasă și ambii mei părinți erau fani, eu nu m-am mai atins de ele. Am purtat cu mine acest păcat de a le fi răsfoit până a scos Disney ecranizarea într-o mini serie. Eram convinsă că e o hollywoodizare a unui roman deja idiot și singurul motiv pentru care i-am dat play e fiindcă Valentin a zis că-i promițător. Dacă pretinul meu cinefil zice că merită, fie, să-i dăm play. Și ce bine am făcut!

Sunt multe de spus despre Shogun, dar voi concluziona că este o scriitură de top combinată cu o experiență cinematică desăvârșită. Fiecare cadru e o adevărată stampă japoneză, ce invită la o vizionare aproape meditativă.

Bonus! Fiindcă satul nostru e iubitor de design interior și arhitectură, am strâns un calup de imagini din Shogun care să inspire pe cei ce sunt atrași de filozofia japoneză de locuire. Enjoy it here!

Pont! Episodul 8, min 22:29, ne arată în 3 minute cum se face un matcha perfect.

Dacă nu te-a convins acest text, poate te va convinge muzica. Printre cele mai fantastice soundtracks pe care le-am auzit în ultimii ani. Un fusion de war epic cu sunet experimental electronic. Absolut fenomenal. Dacă sunteți familiarizați cu muzica lui Atticus Ross, o să-i recunoașteți amprenta.

Shogun poate fi vizionat pe Disney +.

Periodic apar materiale despre cinema sub forma de eseuri, colecții de imagini și recomandări. Le găsiți pe toate aici.