M-am conectat cu Ana acum vreo 3 ani pe Instagram și apoi ne-am intersectat drumurile într-un proiect în Oltenia de sub Munte, unde am împărțit camera și gândurile. “Voi vă știți de mult, nu?” Nu, am răspuns celorlalți participanți, dar se simte ca și cum ne-am ști. Cu unii oameni ai un click. La noi a fost unul pe energie și valori.
Atât eu, cât și familia mea, urmărim cu mare interes activitatea colosală pe care o face Ana pe @aiciastat în a ține vie memoria cu adevărat valoroasă a României: patrimoniul arhitectural și cultural. Spre deosebire de majoritatea specialiștilor, care țin informațiile îmbuteliate în spatele ușilor academice, Ana, ea însăși cercetător masteral în domeniu, a găsit o cale de comunicare adaptată zilelor noastre, prin care poate traduce informații ce pot fi sforăitoare în conținut fain pt social media.
De ce ți se pare patrimoniul atât de important?
Patrimoniul este parte din moștenirea noastră culturală și este amprenta generațiilor trecute. Practic toată seva unei generații, a unei comunități, a unor familii marcante se coagula pentru a construi clădirile care fac astăzi parte din patrimoniul construit. Se adunau cu mic cu mare toate resursele (atât financiare cât și umane: talentul uman, darul de a sculpta, de a țese, de a lucra lemnul etc.) și în cele din urma rezulta un conac, o școală, o biserică. Mi se pare important să nu pierdem toată seva aceasta. Am trecut prin 50 de ani negri de comunism în care ne negam rădăcinile, apoi au mai trecut 30 de ani „gri” de post-comunism în care anumite hăuri s-au adâncit și doar anumite greșeli au început să fie reparate. Iar acum timpul nu mai are răbdare, trebuie să accelerăm reînnodarea firelor afective cu istoria noastră, iar patrimoniul este unul dintre aceste „fire afective”.
Mai clar de atât nu cred că puteam articula de ce seva asta contează. Când a început să își facă loc în mintea ta @aiciastat?
Conceptul “Aiciastat” a încolțit în mintea mea cu mult timp înainte să ia viață în mediul online. Mai precis odată cu primele fotografii ale plăcuțelor memoriale care încep cu “Aici a stat…”, odată cu primele vizite la muzee și case memoriale, odată cu vizitarea primului sit arheologic. Cred că am conștientizat prima oară cât de mult mă atrage patrimoniul și istoria la 14 ani, pe când vizitam situl archeologic Efes, în Turcia, unde am consumat 5 role de film doar pentru a fotografia “pietre” (catalogate drept banale pietre de părinții mei, care la întoarcere sperau să vadă și ei câțiva oameni în fotografii, sau marea, sau alte cadre mai “vii”).
Dar de fapt și de drept, proiectul în online a început acum mai bine de 5 ani pe când eram în Vrancea în zona Focșani și am reușit să dau de urmele conacului lui Duiliu Zamfirescu datorită unei monografii a comunei Cotești. Și pentru că importantă este călătoria, nu doar destinația, în aventura căutării conacului marelui scriitor am descoperit conacul boierului Mătăsaru, care a și devenit prima postare #Aiciastat.
Ce înseamnă de fapt #Aiciastat? Povești cu și despre patrimoniu, documentarea din surse primare și secundare, identificarea unor comori arhitecturale uitate de lume și de timp, dar și promovarea unor entități culturale sustenabile. Comunitatea #Aiciastat a crescut ca Făt Frumos în 5 ani până la peste 43.000 de iubitori de patrimoniu, care pot oricând să facă o călătorie în spațiu și timp prin intermediul
poveștilor pe care le depănăm noi.
În afara mediului online, organizez proiecte și evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, mici concerte pentru a pune în valoare patrimoniul.
Ce dificultăți ai întâmpinat de când te-ai apucat? Ai întâmpinat reticență din partea diferitelor instituții, dificultăți în a obține aprobări? Cât de deschisi sunt oamenii să te lase sa intri și să documentezi?
Este de cele mai multe ori greu să obții informația autentică, corectă din punct de vedere istoric, mai ales în contextul în care circulă pe internet mii de legende urbane și povești false. Eu încerc să scriu lucruri cât de cât certe (deși nu îmi iese întotdeauna). Mă ajută mult că am aproape de communicate cercetători profesioniști care mă ajută să mă corectez. În ceea ce privește descoperirile originale, acestea vin prin cercetarea primară de arhivă. Procesul de cercetare în arhive poate fi extrem de anevoios, dar îți oferă o satisfacție extraordinară să fii printre primele persoane care ating un document original scos la lumină după 50 de ani. De exemplu, am avut două zone din București spre care mi-am îndreptat atenția pentru a face cercetare primară și a durat peste 1 an din cauza pandemiei, care a închis temporar instituțiile de arhive, dar și din cauza lipsei de digitalizare a documentelor.
Procesul de cercetare în arhive poate fi extrem de anevoios, dar îți oferă o satisfacție extraordinară să fii printre primele persoane care ating un document original scos la lumină după 50 de ani.
În ceea ce privește cercetarea de teren, ea este partea mea preferată. Oamenii răspund minunat la rugămințile mele de a le vizita imobilele, sau chiar mă invită personal să vin să le văd anumite locuințe de patrimoniu. Am fost alături de domnul Jean Chrissoveloni (da, moștenitorul imperiului bancar interbelic Chirssoveloni) atât la conacul său de la Novaci cât și la Ghidigeni. Am fost alături de nepoata
lui Sextil Pușcariu într-o casă muzeu viu. Și câte și mai câte. Și le-am luat interviuri și am documentat aceste vizite. Am fost efectiv dată pe spate de aceste minunate ocazii. Am avut șansa de a intra în anumite clădiri spectaculoase, unele aflate în ruină, am avut plăcerea de a discuta cu persoane numite „tezaure umane vii”, care sunt printre ultimele care dețin cunoștințele despre anumite tradiții.
Patrimoniul imaterial este și el extrem de important, patrimoniu nu înseamnă doar o casă, o statuie sau un muzeu. Ci este format și din tot ansamblul de valori, cunoștințe, tradiții, limbi, dansuri pe care le deținem noi ca nație. Câteva exemple inedite: tehnica tradițională de a aranja fânețele sau de realizare a scoarţei în România. Ele sunt parte din ADN-ul nostru și trebuie să le păstrăm, iar rolul #Aiciastat este tocmai acesta, în ciuda piedicilor care apar pe parcurs.
p.s. Prima postare @aiciastat habar nu avea la ce comunitate imensă pune baza. Tu ce ai face din conacul ăsta căzut în uitare?
M-am conectat cu Ana acum vreo 3 ani pe Instagram și apoi ne-am intersectat drumurile într-un proiect în Oltenia de sub Munte, unde am împărțit camera și gândurile. “Voi vă știți de mult, nu?” Nu, am răspuns celorlalți participanți, dar se simte ca și cum ne-am ști. Cu unii oameni ai un click. La noi a fost unul pe energie și valori.
Atât eu, cât și familia mea, urmărim cu mare interes activitatea colosală pe care o face Ana pe @aiciastat în a ține vie memoria cu adevărat valoroasă a României: patrimoniul arhitectural și cultural. Spre deosebire de majoritatea specialiștilor, care țin informațiile îmbuteliate în spatele ușilor academice, Ana, ea însăși cercetător masteral în domeniu, a găsit o cale de comunicare adaptată zilelor noastre, prin care poate traduce informații ce pot fi sforăitoare în conținut fain pt social media.
De ce ți se pare patrimoniul atât de important?
Patrimoniul este parte din moștenirea noastră culturală și este amprenta generațiilor trecute. Practic toată seva unei generații, a unei comunități, a unor familii marcante se coagula pentru a construi clădirile care fac astăzi parte din patrimoniul construit. Se adunau cu mic cu mare toate resursele (atât financiare cât și umane: talentul uman, darul de a sculpta, de a țese, de a lucra lemnul etc.) și în cele din urma rezulta un conac, o școală, o biserică. Mi se pare important să nu pierdem toată seva aceasta. Am trecut prin 50 de ani negri de comunism în care ne negam rădăcinile, apoi au mai trecut 30 de ani „gri” de post-comunism în care anumite hăuri s-au adâncit și doar anumite greșeli au început să fie reparate. Iar acum timpul nu mai are răbdare, trebuie să accelerăm reînnodarea firelor afective cu istoria noastră, iar patrimoniul este unul dintre aceste „fire afective”.
Mai clar de atât nu cred că puteam articula de ce seva asta contează. Când a început să își facă loc în mintea ta @aiciastat?
Conceptul “Aiciastat” a încolțit în mintea mea cu mult timp înainte să ia viață în mediul online. Mai precis odată cu primele fotografii ale plăcuțelor memoriale care încep cu “Aici a stat…”, odată cu primele vizite la muzee și case memoriale, odată cu vizitarea primului sit arheologic. Cred că am conștientizat prima oară cât de mult mă atrage patrimoniul și istoria la 14 ani, pe când vizitam situl archeologic Efes, în Turcia, unde am consumat 5 role de film doar pentru a fotografia “pietre” (catalogate drept banale pietre de părinții mei, care la întoarcere sperau să vadă și ei câțiva oameni în fotografii, sau marea, sau alte cadre mai “vii”).
Dar de fapt și de drept, proiectul în online a început acum mai bine de 5 ani pe când eram în Vrancea în zona Focșani și am reușit să dau de urmele conacului lui Duiliu Zamfirescu datorită unei monografii a comunei Cotești. Și pentru că importantă este călătoria, nu doar destinația, în aventura căutării conacului marelui scriitor am descoperit conacul boierului Mătăsaru, care a și devenit prima postare #Aiciastat.
Ce înseamnă de fapt #Aiciastat? Povești cu și despre patrimoniu, documentarea din surse primare și secundare, identificarea unor comori arhitecturale uitate de lume și de timp, dar și promovarea unor entități culturale sustenabile. Comunitatea #Aiciastat a crescut ca Făt Frumos în 5 ani până la peste 43.000 de iubitori de patrimoniu, care pot oricând să facă o călătorie în spațiu și timp prin intermediul
poveștilor pe care le depănăm noi.
În afara mediului online, organizez proiecte și evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, mici concerte pentru a pune în valoare patrimoniul.
Ce dificultăți ai întâmpinat de când te-ai apucat? Ai întâmpinat reticență din partea diferitelor instituții, dificultăți în a obține aprobări? Cât de deschisi sunt oamenii să te lase sa intri și să documentezi?
Este de cele mai multe ori greu să obții informația autentică, corectă din punct de vedere istoric, mai ales în contextul în care circulă pe internet mii de legende urbane și povești false. Eu încerc să scriu lucruri cât de cât certe (deși nu îmi iese întotdeauna). Mă ajută mult că am aproape de communicate cercetători profesioniști care mă ajută să mă corectez. În ceea ce privește descoperirile originale, acestea vin prin cercetarea primară de arhivă. Procesul de cercetare în arhive poate fi extrem de anevoios, dar îți oferă o satisfacție extraordinară să fii printre primele persoane care ating un document original scos la lumină după 50 de ani. De exemplu, am avut două zone din București spre care mi-am îndreptat atenția pentru a face cercetare primară și a durat peste 1 an din cauza pandemiei, care a închis temporar instituțiile de arhive, dar și din cauza lipsei de digitalizare a documentelor.
Procesul de cercetare în arhive poate fi extrem de anevoios, dar îți oferă o satisfacție extraordinară să fii printre primele persoane care ating un document original scos la lumină după 50 de ani.
În ceea ce privește cercetarea de teren, ea este partea mea preferată. Oamenii răspund minunat la rugămințile mele de a le vizita imobilele, sau chiar mă invită personal să vin să le văd anumite locuințe de patrimoniu. Am fost alături de domnul Jean Chrissoveloni (da, moștenitorul imperiului bancar interbelic Chirssoveloni) atât la conacul său de la Novaci cât și la Ghidigeni. Am fost alături de nepoata
lui Sextil Pușcariu într-o casă muzeu viu. Și câte și mai câte. Și le-am luat interviuri și am documentat aceste vizite. Am fost efectiv dată pe spate de aceste minunate ocazii. Am avut șansa de a intra în anumite clădiri spectaculoase, unele aflate în ruină, am avut plăcerea de a discuta cu persoane numite „tezaure umane vii”, care sunt printre ultimele care dețin cunoștințele despre anumite tradiții.
Patrimoniul imaterial este și el extrem de important, patrimoniu nu înseamnă doar o casă, o statuie sau un muzeu. Ci este format și din tot ansamblul de valori, cunoștințe, tradiții, limbi, dansuri pe care le deținem noi ca nație. Câteva exemple inedite: tehnica tradițională de a aranja fânețele sau de realizare a scoarţei în România. Ele sunt parte din ADN-ul nostru și trebuie să le păstrăm, iar rolul #Aiciastat este tocmai acesta, în ciuda piedicilor care apar pe parcurs.
p.s. Prima postare @aiciastat habar nu avea la ce comunitate imensă pune baza. Tu ce ai face din conacul ăsta căzut în uitare?
Ana nu acceptă ca un întreg univers, bogat în povești, frumusețe, istorie și identitate, să moară. Aveți acces la aceste lumi, pe care, în multe cazuri, nu le găsiți în altă parte, și la veștile despre evenimentele originale organizate în spații vechi, multe hidden gems, dacă o urmăriți pe @aiciastat.
Aceasta e o rubrică fresh, de actual doers, adică oameni care-s ocupați să facă chestii și să le iasă. Prima din serie a fost Ala, care ne-a zis câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai balls în horeca, iar apoi am stat la o șuetă cu Cristina, care ne-a vorbit despre cum pui piciorul în business.
Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.
Ana nu acceptă ca un întreg univers, bogat în povești, frumusețe, istorie și identitate, să moară. Aveți acces la aceste lumi, pe care, în multe cazuri, nu le găsiți în altă parte, și la veștile despre evenimentele originale organizate în spații vechi, multe hidden gems, dacă o urmăriți pe @aiciastat.
Aceasta e o rubrică fresh, de actual doers, adică oameni care-s ocupați să facă chestii și să le iasă. Prima din serie a fost Ala, care ne-a zis câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai balls în horeca, iar apoi am stat la o șuetă cu Cristina, care ne-a vorbit despre cum pui piciorul în business.
Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.
