Category

Uncategorized

Zavatos
In the sfrrc, Uncategorized

Boys

Trebuie să fie ceva tare suspect în satisfacția mea de-a mă uita la anumite lucruri. De pildă la jucăriile lui Tony Kelly sau la frumușeii lui Caravaggio sau la fundurile sculpturale ale lui Mariano Vivanco. Am încercat să găsesc o explicație, să caut cauzele profunde ale acestor preferințe estetice kinkysh, dar am eșuat lamentabil :)). Cred că are legătură cu versul ăla al Lanei del Rey „Pink flamingos always fascinated me / I know why only the girls know”. You know what I mean? ?

Așadar, nu a fost întocmai o surpriză când am dat prima dată cu ochii de băEții fotografei Zuza Krajevska (filmmaker și fotograf din Polonia), toți abia ieșiți din pubertate și izolați într-o zonă a Varșoviei, unde sunt trimiși nelegiuitorii care nu au vârsta necesară pentru închisoare. So I like them young, but rough. :)) Da, da, vă aud. E posibil să am nevoie de terapie. Dar vă asigur că e o preferință pur estetică, care nu ajunge la pornirile care m-ar băga pe mine la pârnaie :)).

Trebuie să fie ceva tare suspect în satisfacția mea de-a mă uita la anumite lucruri. De pildă la jucăriile lui Tony Kelly sau la frumușeii lui Caravaggio sau la fundurile sculpturale ale lui Mariano Vivanco. Am încercat să găsesc o explicație, să caut cauzele profunde ale acestor preferințe estetice kinkysh, dar am eșuat lamentabil :)). Cred că are legătură cu versul ăla al Lanei del Rey „Pink flamingos always fascinated me / I know why only the girls know”. You know what I mean? ?

Așadar, nu a fost întocmai o surpriză când am dat prima dată cu ochii de băEții fotografei Zuza Krajevska (filmmaker și fotograf din Polonia), toți abia ieșiți din pubertate și izolați într-o zonă a Varșoviei, unde sunt trimiși nelegiuitorii care nu au vârsta necesară pentru închisoare. So I like them young, but rough. :)) Da, da, vă aud. E posibil să am nevoie de terapie. Dar vă asigur că e o preferință pur estetică, care nu ajunge la pornirile care m-ar băga pe mine la pârnaie :)).

Pesemne că undeva, în subconștientul meu, sunt identificate niște combinații de elemente Freud-iene cu un fel de nostalgie față propria mea adolescență cu ceva cumul de snapshots ușor frivole, dar inocente, din toate materialele video vizionate până la ora asta. În fapt, seria de față, care se numește în mod interesant IMAGO (= ultimul stadiu din metamorfoză unei insecte), nu are ca scop explicit eroticizarea acestei vârste (deși hormonii îs razna în stagiul ăsta), ci e o abordare documentaristă, care lasă privitorul să aplice ce filtru vrea el. Dar ce să-i faci dacă sinapsele mele îs scurtcircuitate și-mi transmit semnale fetișiste?

Să ne înțelegem! În realitate eu am observat că-mi cam place extrema ailaltă, ăi “copți”, cu oleacă de riduri și niște zvâc specific experienței pe care le-a adus-o timpul, dar când vine vorba de imagistică mă atrag astea care-ți dau o senzație extraterestră, un soi de plăcere vizuală, dar stranie și puțin inconfortabilă. De ce îmi place să mă supun la senzații dubioase rămâne între mine și terapeut :)). Este clar că avem nevoie de traducere pentru asemenea stări, însă e ok și să te bucuri de ele așa cum vin, așa cum te bucuri de o scenă sângeroasă filmată cu talent, de un film horror care te bântuie o săptămână după aia, de o scenă disturbing dinr-o carte bună. Cum scrie pe o cartolină ce tronează la mine pe birou: Be weird! Don’t be weird abbout it!

Pesemne că undeva, în subconștientul meu, sunt identificate niște combinații de elemente Freud-iene cu un fel de nostalgie față propria mea adolescență cu ceva cumul de snapshots ușor frivole, dar inocente, din toate materialele video vizionate până la ora asta. În fapt, seria de față, care se numește în mod interesant IMAGO (= ultimul stadiu din metamorfoză unei insecte), nu are ca scop explicit eroticizarea acestei vârste (deși hormonii îs razna în stagiul ăsta), ci e o abordare documentaristă, care lasă privitorul să aplice ce filtru vrea el. Dar ce să-i faci dacă sinapsele mele îs scurtcircuitate și-mi transmit semnale fetișiste?

Să ne înțelegem! În realitate eu am observat că-mi cam place extrema ailaltă, ăi “copți”, cu oleacă de riduri și niște zvâc specific experienței pe care le-a adus-o timpul, dar când vine vorba de imagistică mă atrag astea care-ți dau o senzație extraterestră, un soi de plăcere vizuală, dar stranie și puțin inconfortabilă. De ce îmi place să mă supun la senzații dubioase rămâne între mine și terapeut :)). Este clar că avem nevoie de traducere pentru asemenea stări, însă e ok și să te bucuri de ele așa cum vin, așa cum te bucuri de o scenă sângeroasă filmată cu talent, de un film horror care te bântuie o săptămână după aia, de o scenă disturbing dinr-o carte bună. Cum scrie pe o cartolină ce tronează la mine pe birou: Be weird! Don’t be weird abbout it!



Aparte de asta, indiferent de cum veți vedea voi fotografiile artistei, eu vă sfătuiesc să scotociți prin toate lucrările Zuzei (ce fain sună în românește) atât pe site, cât și pe Instagram.

Este important să știm de unde se inspiră artiștii (unii de la alții, în primul rând). De aceea țin să menționez sursele cheie din care Krajevska își trage seva: „Helmut Newton’s sense of humour; the photos by Nan Goldin I saw in junior school; Sally Mann and her photographs of women peeing on a mountain peak (aici vă las pe voi să dați un search pe goagăl) – it was the first time I cried looking at photos. Recently it was meeting Sharon Lockhart and observing her workshops. I was amazed and impressed.”, fragment dintr-un interviu de Lucy Pike, pe care îl găsiți integral aici.

Tot scrollul prin lucrările Zuzei mă duce cu gândul și la melodia asta, pe care am ascultat-o obsesiv în ultima lună:

Aparte de asta, indiferent de cum veți vedea voi fotografiile artistei, eu vă sfătuiesc să scotociți prin toate lucrările Zuzei (ce fain sună în românește) atât pe site, cât și pe Instagram.

Este important să știm de unde se inspiră artiștii (unii de la alții, în primul rând). De aceea țin să menționez sursele cheie din care Krajevska își trage seva: „Helmut Newton’s sense of humour; the photos by Nan Goldin I saw in junior school; Sally Mann and her photographs of women peeing on a mountain peak (aici vă las pe voi să dați un search pe goagăl) – it was the first time I cried looking at photos. Recently it was meeting Sharon Lockhart and observing her workshops. I was amazed and impressed.”, fragment dintr-un interviu de Lucy Pike, pe care îl găsiți integral aici.

Tot scrollul prin lucrările Zuzei mă duce cu gândul și la melodiile astea două, pe care le-am ascultat-o obsesiv în ultima lună:


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.

Alis Socea
In Travelling, Uncategorized

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu din București – hidden gem perfect pentru ora apusului

Se zice că dragostea durează 3 ani și pare că tot cam atât a durat și dragostea dintre mine și București sau, oricum, dacă nu s-a dus de tot, a început să se ducă flacăra aia de care tot vorbește Esther Perel la cursurile ei. Pentru că refuz, momentan, ca relația dintre mine și capitală să se stingă, uneori investesc mai multă energie pentru a-i redescoperi farmecul și a nu-i mai vedea doar defectele. Sunt convinsă că nu sunt singura în situația asta, așa că vreau să vă recomand un loc ce pare că mi-a reaprins flacăra entuziasmului.

Se zice că dragostea durează 3 ani și pare că tot cam atât a durat și dragostea dintre mine și București sau, oricum, dacă nu s-a dus de tot, a început să se ducă flacăra aia de care tot vorbește Esther Perel la cursurile ei. Pentru că refuz, momentan, ca relația dintre mine și capitală să se stingă, uneori investesc mai multă energie pentru a-i redescoperi farmecul și a nu-i mai vedea doar defectele. Sunt convinsă că nu sunt singura în situația asta, așa că vreau să vă recomand un loc ce pare că mi-a reaprins flacăra entuziasmului.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck e the perfect hidden gem pentru o după-amiază de toamnă, când dă să apună soarele. În mijlocul Bucureștiului, printre clădiri neoromânești și art deco, muzeul ăsta te atrage datorită stilului arhitectural parcă scos dintr-un roman nemțesc, dar și datorită roșului-cărămiziu de pe fațadă.

Casă de artiști finalizată la 1911, muzeul emană artă și prin cele mai mici crăpături. A fost construită de un cunoscut arhitect interbelic, Alexandru Clavel, pictată în interior de Cecilia Storck și decorată cu sculpturile lui Frederick Storck. Nu-i contest talentul artistic al domnului Frederick, dar, în afară de câteva sculpturi mai expresive (aparent avea o pasiune pentru femei suferinde), exponatele lui nu m-au dat pe spate.  Pe de cealaltă parte, picturile Ceciliei n-aveau cum să nu treacă neobservate. Semnătura artistei o găsiți și pe plafonul din Sala Tronului din Palatul Regal, astăzi Muzeul Național de Artă al României, unde pictorița a primit o comandă prestigioasă.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck e the perfect hidden gem pentru o după-amiază de toamnă, când dă să apună soarele. În mijlocul Bucureștiului, printre clădiri neoromânești și art deco, muzeul ăsta te atrage datorită stilului arhitectural parcă scos dintr-un roman nemțesc, dar și datorită roșului-cărămiziu de pe fațadă.

Casă de artiști finalizată la 1911, muzeul emană artă și prin cele mai mici crăpături. A fost construită de un cunoscut arhitect interbelic, Alexandru Clavel, pictată în interior de Cecilia Storck și decorată cu sculpturile lui Frederick Storck. Nu-i contest talentul artistic al domnului Frederick, dar, în afară de câteva sculpturi mai expresive (aparent avea o pasiune pentru femei suferinde), exponatele lui nu m-au dat pe spate.

Pe de cealaltă parte, picturile Ceciliei n-aveau cum să nu treacă neobservate. Semnătura artistei o găsiți și pe plafonul din Sala Tronului din Palatul Regal, astăzi Muzeul Național de Artă al României, unde pictorița a primit o comandă prestigioasă.

img de Paul Alexandru

img de Paul Alexandru

Când am vizitat muzeul nu știam nimic nici despre parcursul artistic al celor doi soți și nici despre istoria casei, și, din păcate, nici muzeul nu e creat astfel încât să îți ofere mai multe informații despre viața artiștilor. În ciuda lipsei informațiilor sau a explicațiilor, picturile ei sunt suficient de speciale încât să-ți dea un vibe diferit.

Într-o casă în care motivele religioase sunt omniprezente, tot acolo vezi și câte un sfrrc pictat artistic pe perete. Nimic obscen, nici măcar erotic, fără frunze pudice așezate pe nu-știu-unde și fără spirite feministe urlătoare. Arta își vede de firescul și de mesajul ei. Pe lângă cariera de pictoriță, care a culminat cu obținerea catedrei de artă decorativă de la Academia de Arte Frumoase din București, devenind și prima femeie profesor din învățământul artistic european, pictorița frecventa și cercuri feministe, înființând împreună cu alte trei artiste, „Asociația femeilor pictore și sculptore”. Pe unul dintre pereți o să vedeți pictate două panouri decorative intitulate “Dragostea pământească și Dragostea spirituală”, despărțite de o fântână sculptată în piatră de către Fritz Storck, modelată după ușa bisericii Colțea.

“Picturile evocă convingerile artistei cum că femeile au înăuntrul lor atât resurse intelectuale uimitoare, cât și resurse spirituale înălțătoare.”


Cele două picturi au fost martore tuturor dezbaterilor feministe care au avut loc în incinta atelierului, pentru că chiar aici se formează și “Asociația pentru emanciparea civilă si politică a femeii române”.

 

Când am vizitat muzeul nu știam nimic nici despre parcursul artistic al celor doi soți și nici despre istoria casei, și, din păcate, nici muzeul nu e creat astfel încât să îți ofere mai multe informații despre viața artiștilor. În ciuda lipsei informațiilor sau a explicațiilor, picturile ei sunt suficient de speciale încât să-ți dea un vibe diferit.

Într-o casă în care motivele religioase sunt omniprezente, tot acolo vezi și câte un sfrrc pictat artistic pe perete. Nimic obscen, nici măcar erotic, fără frunze pudice așezate pe nu-știu-unde și fără spirite feministe urlătoare. Arta își vede de firescul și de mesajul ei.

Pe lângă cariera de pictoriță, care a culminat cu obținerea catedrei de artă decorativă de la Academia de Arte Frumoase din București, devenind și prima femeie profesor din învățământul artistic european, pictorița frecventa și cercuri feministe, înființând împreună cu alte trei artiste, „Asociația femeilor pictore și sculptore”.

Pe unul dintre pereți o să vedeți pictate două panouri decorative intitulate “Dragostea pământească și Dragostea spirituală”, despărțite de o fântână sculptată în piatră de către Fritz Storck, modelată după ușa bisericii Colțea.

“

Picturile evocă convingerile artistei cum că femeile au înăuntrul lor atât resurse intelectuale uimitoare, cât și resurse spirituale înălțătoare.


Cele două picturi au fost martore tuturor dezbaterilor feministe care au avut loc în incinta atelierului, pentru că chiar aici se formează și “Asociația pentru emanciparea civilă si politică a femeii române”.

 

Spuneam că recomand vizitarea acestui muzeu când apune soarele. Cu siguranța lumina aurie îi dă și mai mult farmec locului, potențând aerul boem din interior, dar bijuteria acestui muzeu e chiar grădina din spatele casei, pe care nu mi-o imaginez altfel decât în aura poetică de golden hour.

Pentru asta aveți grijă să verificați programul muzeului din acea zi. De obicei, ultima intrare e la 17:30 și poate fi vizitat de miercuri până duminică, de la 10:00-18:00. Dacă vreți să faceți fotografii în interior, luați-vă 15 lei în plus la voi. Când am fost eu, intrarea a fost gratis.

Coloane grecești printre tufe de hortensii, o bancă ascunsă stingher sub coroana unei sălcii și, dacă sunteți norocoși, experiența vine la pachet și cu o pisică. Purr!

Spuneam că recomand vizitarea acestui muzeu când apune soarele. Cu siguranța lumina aurie îi dă și mai mult farmec locului, potențând aerul boem din interior, dar bijuteria acestui muzeu e chiar grădina din spatele casei, pe care nu mi-o imaginez altfel decât în aura poetică de golden hour.

Pentru asta aveți grijă să verificați programul muzeului din acea zi. De obicei, ultima intrare e la 17:30 și poate fi vizitat de miercuri până duminică, de la 10:00-18:00. Dacă vreți să faceți fotografii în interior, luați-vă 15 lei în plus la voi. Când am fost eu, intrarea a fost gratis.

Coloane grecești printre tufe de hortensii, o bancă ascunsă stingher sub coroana unei sălcii și, dacă sunteți norocoși, experiența vine la pachet și cu o pisică. Purr!

Pentru ca resuscitarea sentimentelor față de București (sau orice alt oraș) să fie completă, vă sugerez vizitarea unui astfel de loc în fiecare weekend. Dacă nu e muzeu (fiind mai greu pe vremuri pandemice), Bucureștiul abundă de străzi care așteaptă să fie descoperite, de clădiri acoperite de iederă și de uitare și de alte colțuri ascunse pregătite să fie descoperite.

Și, acum că avem un nou Primar General al Capitalei, parcă altfel te plimbi cu gândul la tencuiala care cade. Căutăm să suspendăm timpul și tumultul orașului cu ochii spre vârfurile șubrede ale clădirilor, dar cu privirea plină de speranță.

Pentru ca resuscitarea sentimentelor față de București (sau orice alt oraș) să fie completă, vă sugerez vizitarea unui astfel de loc în fiecare weekend. Dacă nu e muzeu (fiind mai greu pe vremuri pandemice), Bucureștiul abundă de străzi care așteaptă să fie descoperite, de clădiri acoperite de iederă și de uitare și de alte colțuri ascunse pregătite să fie descoperite.

Și, acum că avem un nou Primar General al Capitalei, parcă altfel te plimbi cu gândul la tencuiala care cade. Căutăm să suspendăm timpul și tumultul orașului cu ochii spre vârfurile șubrede ale clădirilor, dar cu privirea plină de speranță.


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.