Boys

Trebuie să fie ceva tare suspect în satisfacția mea de-a mă uita la anumite lucruri. De pildă la jucăriile lui Tony Kelly sau la frumușeii lui Caravaggio sau la fundurile sculpturale ale lui Mariano Vivanco. Am încercat să găsesc o explicație, să caut cauzele profunde ale acestor preferințe estetice kinkysh, dar am eșuat lamentabil :)). Cred că are legătură cu versul ăla al Lanei del Rey „Pink flamingos always fascinated me / I know why only the girls know”. You know what I mean? 😉

Așadar, nu a fost întocmai o surpriză când am dat prima dată cu ochii de băEții fotografei Zuza Krajevska (filmmaker și fotograf din Polonia), toți abia ieșiți din pubertate și izolați într-o zonă a Varșoviei, unde sunt trimiși nelegiuitorii care nu au vârsta necesară pentru închisoare. So I like them young, but rough. :)) Da, da, vă aud. E posibil să am nevoie de terapie. Dar vă asigur că e o preferință pur estetică, care nu ajunge la pornirile care m-ar băga pe mine la pârnaie :)).

Pesemne că undeva, în subconștientul meu, sunt identificate niște combinații de elemente Freud-iene cu un fel de nostalgie față propria mea adolescență cu ceva cumul de snapshots ușor frivole, dar inocente, din toate materialele video vizionate până la ora asta. În fapt, seria de față, care se numește în mod interesant IMAGO (= ultimul stadiu din metamorfoză unei insecte), nu are ca scop explicit eroticizarea acestei vârste (deși hormonii îs razna în stagiul ăsta), ci e o abordare documentaristă, care lasă privitorul să aplice ce filtru vrea el. Dar ce să-i faci dacă sinapsele mele îs scurtcircuitate și-mi transmit semnale fetișiste?

Să ne înțelegem! În realitate eu am observat că-mi cam place extrema ailaltă, ăi “copți”, cu oleacă de riduri și niște zvâc specific experienței pe care le-a adus-o timpul, dar când vine vorba de imagistică mă atrag astea care-ți dau o senzație extraterestră, un soi de plăcere vizuală, dar stranie și puțin inconfortabilă. De ce îmi place să mă supun la senzații dubioase rămâne între mine și terapeut :)). Este clar că avem nevoie de traducere pentru asemenea stări, însă e ok și să te bucuri de ele așa cum vin, așa cum te bucuri de o scenă sângeroasă filmată cu talent, de un film horror care te bântuie o săptămână după aia, de o scenă disturbing dinr-o carte bună. Cum scrie pe o cartolină ce tronează la mine pe birou: Be weird! Don’t be weird abbout it!

Aparte de asta, indiferent de cum veți vedea voi fotografiile artistei, eu vă sfătuiesc să scotociți prin toate lucrările Zuzei (ce fain sună în românește) atât pe site, cât și pe Instagram.

Este important să știm de unde se inspiră artiștii (unii de la alții, în primul rând). De aceea țin să menționez sursele cheie din care Krajevska își trage seva: „Helmut Newton’s sense of humour; the photos by Nan Goldin I saw in junior school; Sally Mann and her photographs of women peeing on a mountain peak (aici vă las pe voi să dați un search pe goagăl) – it was the first time I cried looking at photos. Recently it was meeting Sharon Lockhart and observing her workshops. I was amazed and impressed.”, fragment dintr-un interviu de Lucy Pike, pe care îl găsiți integral aici.

Tot scrollul prin lucrările Zuzei mă duce cu gândul și la melodiile astea două, pe care le-am ascultat-o obsesiv în ultima lună:

Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.