Category

Uncategorized

Covid

Nu credeam c-o să deschid secțiunea de zarzavat cu un articol despre un război global cu un dușman invizibil, dar dacă tot vrem viață palpitantă, iaca. Dimineața iau la puricat toate știrile, postările, inițiativele Covid19-related cam timp de o oră și am acces la surse foarte diverse și cum pe stories vă bombardez cu screenshots, în absența exclusiv-pt-inluiencieri swipe up, m-am gândit să centralizez tot ce cred că e MUSAI sau foarte util de știut în momentul ăsta. Și nu mă refer la memes hehe. Având în vedere poluarea informațională prin care ne vedem nevoiți să navigăm zilnic, cred că o selecție cât mai credibilă e necesară. Când zic surse foarte diverse nu exagerez. Tata îmi trimite articolele din Italia, mama îmi zice ce vede la știri (noi n-avem TV în casă), haremul meu de mujeres cucare îmi duc traiul în aceeași casă furnizează informații după cum urmează: Rita ni le povestește pe cele din Germania (ea e juma’ nemțoaică, juma grecoaică), Alis îmi dă tot ce e legally related prin prisma meseriei ei la Funky Citizens, Andreea are acces la bule foarte diferite de cea în care ne învârtim noi și așa mă țin la curent și cu scenariile conspirative, iar colegii mei de la Cromatic Studios bombardează grupul nostru de social cu articole foarte bune on a daily basis. O să fac update săptămânal la postarea asta, deci puteți s-o revizitați de câte ori aveți timp/chef/curiozitate.

Nu credeam c-o să deschid secțiunea de zarzavat cu un articol despre un război global cu un dușman invizibil, dar dacă tot vrem viață palpitantă, iaca. Dimineața iau la puricat toate știrile, postările, inițiativele Covid19-related cam timp de o oră și am acces la surse foarte diverse și cum pe stories vă bombardez cu screenshots, în absența exclusiv-pt-inluiencieri swipe up, m-am gândit să centralizez tot ce cred că e MUSAI sau foarte util de știut în momentul ăsta. Și nu mă refer la memes hehe. Având în vedere poluarea informațională prin care ne vedem nevoiți să navigăm zilnic, cred că o selecție cât mai credibilă e necesară. Când zic surse foarte diverse nu exagerez. Tata îmi trimite articolele din Italia, mama îmi zice ce vede la știri (noi n-avem TV în casă), haremul meu de mujeres cucare îmi duc traiul în aceeași casă furnizează informații după cum urmează: Rita ni le povestește pe cele din Germania (ea e juma’ nemțoaică, juma grecoaică), Alis îmi dă tot ce e legally related prin prisma meseriei ei la Funky Citizens, Andreea are acces la bule foarte diferite de cea în care ne învârtim noi și așa mă țin la curent și cu scenariile conspirative, iar colegii mei de la Cromatic Studios bombardează grupul nostru de social cu articole foarte bune on a daily basis. O să fac update săptămânal la postarea asta, deci puteți s-o revizitați de câte ori aveți timp/chef/curiozitate.

După ce mi-au dat pui cu tot cu pene într-o ciorbă, la cantină, după ce am descoperit niște bloguri geniale de „legumiști”, cum îmi place mie să le zic, și după ce am văzut documentarul Home, în care se menționează, printre altele, și cât de exploatantă este industria consumeristă am început să mă uit cu scârbă la ceea ce ne este servit drept „mâncare” în supermarketuri. Lucrurile astea s-au succedat foarte repede, ca și cum viața încerca să îmi dea mie niște semnale, așa că s-au cumulat toate întâmplările care aveau să îmi schimbe percepția man vs. nature într-un timp foarte scurt. În cumulul de întâmplări am văzut și filmul ăsta.

A nu se înțelege greșit. Filmul nu e unul de propagandă împotriva consumerismului și nici eu nu o să bat monedă pe asta. Problematizarea conștiinței noastre față de modul în care exploatăm animalele e ceea ce am vrut eu să extrag din film, în primul rând. Însă, în sine, filmul e despre multe alte lucruri și toate la fel de importante. Poate de asta e și așa bun, pentru că a reușit să descoase foarte multe lucruri fără a fi inechitabil. În „speed dating rythm” vă prezint ce subiecte pune în discuție:

  • autismul și integrarea în societate a celor diferiți;
  • relația copil-părinte (that DO-OG, CA-AT, „I know you can hear me, I know you hear me” part te doare la suflețel);
  • parenting – Julia Ormond a fost fantatsică în rolul mamei perseverente, care a refuzat instituționalizarea propriului copil și a luptat pentru integrarea lui socială, iubindu-l necondiționat de reciprocitatea afecțiunii

This Is ME Telling YOU That I Love You And I Respect You

  • importanța profesorului-călăuză;
  • universul interior al unui copil cu abilități speciale (filmul explică foarte clar de la început cu ce personaj avem de-a face „My name is Temple Grandin and I’m not like other people. I think in pictures and I connect them.”);
  • relațiile de prietenie ale unui copil cu abilități speciale / incluziunea socială a celor diferiți;
  • exprimarea emoțiilor unui copil incapabil să-și exprime afecțiunea („I always wanted to understand the general feeling that other people feel when being hugged by their mothers”);
  • sistemul de gândire al unui inventator (toți inventatorii gândesc alftel, altminteri nu ar mai fi inventatori);
  • conexiunea lui Temple cu animalele;
  • etica exploatării animalelor;
  • sistemul rigid pe care trebuie să îl înfrunți când vrei o schimbare.


Astea ar fi subiectele pe care mi le amintesc ca fiind explorate cu talent, atât ca scenariu cât și din punct de vedere vizual (filmări shaky pentru agitația interioară a lui Temple, inserții grafice pentru reprezentarea calculelor ei mentale, păstrând, totuși, tehnicile clasice de flashback și unghiuri de filmare). Jocul lui Claire Danes te absoarbe, te face să înțelegi personajul, te lasă să îl pătrunzi și toate caracteristicile specifice, de la mersul sacadat, până la accesele de furie și atacurile de panică sunt jucate cu atâta naturalețe, încât cu greu ți-o mai poți imagina pe Danes ca fiind steluța de basm din Stardust, de exemplu.

I knew I was different, but no less!

A nu se înțelege greșit. Filmul nu e unul de propagandă împotriva consumerismului și nici eu nu o să bat monedă pe asta. Problematizarea conștiinței noastre față de modul în care exploatăm animalele e ceea ce am vrut eu să extrag din film, în primul rând. Însă, în sine, filmul e despre multe alte lucruri și toate la fel de importante. Poate de asta e și așa bun, pentru că a reușit să descoase foarte multe lucruri fără a fi inechitabil. În „speed dating rythm” vă prezint ce subiecte pune în discuție:

  • autismul și integrarea în societate a celor diferiți;
  • relația copil-părinte (that DO-OG, CA-AT, „I know you can hear me, I know you hear me” part te doare la suflețel);
  • parenting – Julia Ormond a fost fantatsică în rolul mamei perseverente, care a refuzat instituționalizarea propriului copil și a luptat pentru integrarea lui socială, iubindu-l necondiționat de reciprocitatea afecțiunii

This Is ME Telling YOU That I Love You And I Respect You

  • importanța profesorului-călăuză;
  • universul interior al unui copil cu abilități speciale (filmul explică foarte clar de la început cu ce personaj avem de-a face „My name is Temple Grandin and I’m not like other people. I think in pictures and I connect them.”);
  • relațiile de prietenie ale unui copil cu abilități speciale / incluziunea socială a celor diferiți;
  • exprimarea emoțiilor unui copil incapabil să-și exprime afecțiunea („I always wanted to understand the general feeling that other people feel when being hugged by their mothers”);
  • sistemul de gândire al unui inventator (toți inventatorii gândesc alftel, altminteri nu ar mai fi inventatori);
  • conexiunea lui Temple cu animalele;
  • etica exploatării animalelor;
  • sistemul rigid pe care trebuie să îl înfrunți când vrei o schimbare.


Astea ar fi subiectele pe care mi le amintesc ca fiind explorate cu talent, atât ca scenariu cât și din punct de vedere vizual (filmări shaky pentru agitația interioară a lui Temple, inserții grafice pentru reprezentarea calculelor ei mentale, păstrând, totuși, tehnicile clasice de flashback și unghiuri de filmare). Jocul lui Claire Danes te absoarbe, te face să înțelegi personajul, te lasă să îl pătrunzi și toate caracteristicile specifice, de la mersul sacadat, până la accesele de furie și atacurile de panică sunt jucate cu atâta naturalețe, încât cu greu ți-o mai poți imagina pe Danes ca fiind steluța de basm din Stardust, de exemplu.

I knew I was different, but no less!

Ce modalitate mai bună de a încheia un articol decât cu muzică? Temple cântă melodia asta la absolvire, iar mie mi se pare că descrie minunat lupta pe care fiecare individ o duce cu el însuși și cu societatea în care trăiește, încercând să o înțeleagă și să se facă iubit și acceptat.

I don't want my thoughts to die with me. I want to have done something.


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.

Ce modalitate mai bună de a încheia un articol decât cu muzică? Temple cântă melodia asta la absolvire, iar mie mi se pare că descrie minunat lupta pe care fiecare individ o duce cu el însuși și cu societatea în care trăiește, încercând să o înțeleagă și să se facă iubit și acceptat.

I don't want my thoughts to die with me. I want to have done something.


Îți stau comentariile pe limbă? Sau mai degrabă zis în vârful degetelor?
Join my favourite #BlaBlaLand here.